Cântăreața britanică Adele, care a fost operată la nivelul corzilor vocale, comunică cu persoanele din jurul ei cu ajutorul unei aplicații pentru telefonul mobil care folosește un program asemănător sintetizatorului vocal.
Artista britanică, sfătuită de medici să își menajeze vocea după operația suferită în toamna acestui an, care a obligat-o să își anuleze toate concertele programate pentru partea a doua a turneului ei mondial, a început să se folosească de propriul telefon mobil pentru a comunica cu persoanele din jur, informează contactmusic.com.
„Folosește o aplicație vocală pentru telefonul mobil pentru a-și comanda cafea de la Starbucks sau pentru a comanda un taxi”, a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun.
„Îi este mult mai ușor să comunice în acest fel decât să scrie toate frazele pe bucăți de hârtie pe care să le arate apoi oamenilor din jur”, a adăugat aceeași sursă.
Artista britanică, în vârstă de 23 de ani, se află în continuare în orașul american Boston, unde a fost operată, iar medicii spun că are toate șansele ca însănătoșirea ei să fie completă.
La începutul lunii octombrie, artista britanică a fost nevoită să își anuleze pentru a doua oară în acest an, din cauza unei hemoragii la nivelul laringelui, cele 10 concerte pe care le avea programate în Statele Unite, în cadrul turneului de promovare a albumului ei intitulat „21”.
„21” este cel mai bine vândut album al anului în Statele Unite.
Ulterior, artista a anunțat că și-a anulat și concertele din secțiunea britanică a acestui turneu.
Adele a fost obligată să amâne alte câteva concerte din Statele Unite ale Americii la începutul acestui an, tot din cauza unor probleme medicale la nivelul corzilor vocale, însă a reușit să ducă la bun sfârșit un turneu în Marea Britanie, în această vară.
Artista britanică a primit trei trofee la gala American Music Awards, care a avut loc pe 20 noiembrie la Nokia Theatre din Los Angeles.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este o cântăreață și o compozitoare britanică. Ea a debutat la 19 ani și s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată și de critici. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards. Până în prezent, Adele a lansat pe piață două albume, „19” și „21”. Cu o siluetă care este departe de a fi una standard în showbiz, Adele, o cântăreață cu o voce excepțională, nu s-a ferit să vorbească despre suferințele sale în dragoste, în melodii precum „Someone Like You” și „Rolling in the Deep”.