Studentul „spion”

Acuzat de trafic de droguri, susține că aduna informații pentru serviciile secrete din Republica Moldova



Tudor Craveț a stat două luni în arestul poliției iar acum are interdicție să părăsească municipiul Suceava
Tudor Craveț a stat două luni în arestul poliției iar acum are interdicție să părăsească municipiul Suceava

Cei doi studenți moldoveni reținuți de ofițerii Antidrog la mijlocul lunii aprilie a.c., după ce unul dintre ei, Tudor Craveț (20 de ani), din orașul Soroca, a fost prins în flagrant în timp ce vindea jumătate de kilogram de canabis în parcarea unui hipermarket de la intrarea în cartierul Obcini, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava.
În timpul audierilor, unul dintre cei doi inculpați, Petru Diaconu (21 de ani), le-a spus anchetatorilor că este în aceeași tabără cu ei și că de fapt nu este un traficant, așa cum cred ei.
Diaconu, născut la Chișinău, cu domiciliul în raionul Strășeni, le-a mărturisit anchetatorilor că de fapt el îl urmărea pe celălalt inculpat, Tudor Craveț, la cererea unui ofițer din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova.
Spionat de colegul de apartament
Tudor Craveț și Petru Diaconu, ambii studenți în anul II al Facultății de Istorie și Geografie, aveau în acte reședința în căminul nr. 2, respectiv căminul nr. 4, ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
În realitate, cei doi locuiau împreună într-un apartament închiriat pe strada Lazăr Vicol, din cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Petru Diaconu le-a mai spus anchetatorilor suceveni că nu avea nici o autorizare de culegere de informații de la autoritățile moldovene. Tânărul a pus însă la dispoziția procurorului de caz, în susținerea versiunii sale privind activitatea de informator al SIS din Republica Moldova, un CD cu informațiile trimise ofițerului care l-a desemnat să culeagă informații despre studenții moldoveni implicați în traficul cu droguri.
Pe CD-ul respectiv erau două discuții de pe site-urile de socializare, discuții purtate între colegul de apartament, Tudor Craveț, și un individ din Republica Moldova, despre traficul cu droguri.
Petru Diaconu a declarat că a capturat conversațiile respective, profitând de momentele în care colegul său de apartament nu se deloga de pe site-urile de socializare și pleca de la calculator.
„Spionul” moldovean a declarat că a trimis discuțiile respective de pe laptop-ul său ofițerului SIS, iar acesta i le-a retransmis pe CD-ul respectiv pentru a-i servi drept probă în apărare.
Ce spun anchetatorii în legătură cu „spionul” moldovean
Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT au susținut în actul de sesizare a instanței că, și în cazul în care varianta lui Petru Diaconu ar fi una corectă, acesta nu era abilitat să efectueze astfel de investigații pe teritoriul României, iar pe de altă parte nu se justifică comiterea de către el a infracțiunilor pentru care este cercetat.
Anchetatorii au stabilit că de fapt acele discuții „furate” din calculatorul lui Craveț nu au fost trimise nici unui ofițer SIS, ci fratelui lui Petru Diaconu, Igor Diaconu, acesta din urmă fiind, susțin procurorii DIICOT, furnizorul de droguri din Republica Moldova la Suceava.
„Spionul” moldovean vroia să-și convingă fratele că Tudor Craveț e de încredere și că pot face afaceri cu stupefiante cu acesta.
Studenți moldoveni, racolați pe internet de furnizorii de droguri
Tudor Craveț s-a asociat cu frații Diaconu la începutul acestui an, pentru a aduce canabis din Republica Moldova și a-l vinde la Suceava.
Craveț a început să ofere mostre mai multor potențiali clienți, spunându-le că le poate oferi spre vânzare cantități semnificative de canabis.
Printre clienți, însă, s-a nimerit și un colaborator al ofițerilor Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava.
Prima întâlnire au avut-o spre sfârșitul lui ianuarie 2011, când Craveț, însoțit de Petru Diaconu, i-a spus așa-zisului client că-i poate vine un kilogram de canabis, ulterior oferindu-i și o mostră de aproximativ două grame, de probă.
Interesant este faptul că Tudor Craveț a fost contactat inițial, pe internet, de un alt cetățean moldovean care i-a propus să-i vândă drogurile la Suceava, iar apoi a apărut pe fir, prin intermediul lui Petru Diaconu, celălalt furnizor, Igor Diaconu.
Flagrant în parcarea unui hipermarket
Colaboratorul ofițerilor Antidrog i-a spus lui Tudor Craveț că este interesat să cumpere o cantitate mai mare canabis, însă studentul moldovean i-a spus că nu a putut aduce decât jumătate de kilogram de praf pentru producerea hașișului (rezină de canabis), cerându-i suma de 2.500 de euro.
Într-un final, cei doi s-au înțeles la suma de 2.300 de euro, pentru cele 500 de grame de rezină de canabis, iar tranzacția a avut loc pe 15 aprilie a.c., în parcarea unui hipermarket de la intrarea în cartierul Obcini.
După ce a primit banii în schimbul drogurilor, Tuder Craveț nici nu a apucat să iasă din mașina așa-zisului client, fiind înconjurat de ofițeri Antidrog și încătușat.
În aceeași zi, a fost săltat și complicele său, Petru Diaconu, „spionul” moldovean.
Craveț, două luni de arest. „Spionul”, doar o noapte în celulă
Tudor Craveț a fost arestat preventiv timp de aproximativ două luni, iar în prezent are interdicția a de părăsi municipiul Suceava.
Petru Diaconu a stat doar o noapte în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, primind interdicția de a părăsi municipiul reședință de județ, iar ulterior țara, măsură revocată la sfârșitul lunii trecute de instanțele judecătorești.
Craveț a recunoscut acuzațiile aduse de anchetatori, în timp ce Petru Diaconu a susținut în continuare că aduna informații pentru serviciile secrete ale Republicii Moldova privind studenții moldoveni implicați în traficul de droguri.
Rețeaua studenților
Tudor Craveț și Petru Diaconu au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc.
Craveț va ajunge în boxa acuzaților Tribunalului Suceava și pentru trafic de droguri de risc.
Procurorii au dispus disjungerea cercetărilor într-un alt dosar penal față de Igor Diaconu, dar și alți moldoveni implicați în traficul cu droguri aduse din Republica Moldova pe piața din România.
Din informațiile anchetatorilor, Craveț și Diaconu nu ar fi singurii studenți moldoveni care ar avea astfel de preocupări ilicite, iar piața de desfacere nu era numai municipiul Suceava, dealerii din Republica Moldova plănuind să-și vândă marfa și la București.
Droguri în borcane cu gem de mere sau brânză cu smântână
Cele 500 de grame de canabis pe care Tudor Craveț încerca să le vândă în momentul în care a fost încătușat de polițiștii Antidrog au fost primite de studentul moldovean în două tranșe, fiind trimise din Republica Moldova cu un microbuz care circulă pe traseul Orhei –Chișinău –Iași –Suceava.
Inițial, tânărul a primit 100 de grame, iar restul de 400 de grame i-au fost livrate în seara zilei de joi, 14 aprilie a.c..
Drogurile, ne-au explicat surse apropiate anchetatorilor, au fost porționate, învelite în hârtie velină de reviste și apoi în folie din polietilenă impermeabilă, după care au fost introduse în borcane cu gem de mere sau brânză cu smântână.
Din toată afacerea, mărturisea ulterior Craveț, nu s-ar fi ales decât cu 300 de euro, restul de 2.000 de euro trebuind să-i expedieze în aceeași zi furnizorului din Republica Moldova.



Petru Diaconu a declarat că era în misiune, la cererea unui ofițer SIS al Republicii Moldova
Petru Diaconu a declarat că era în misiune, la cererea unui ofițer SIS al Republicii Moldova
Tudor Craveț a stat două luni în arestul poliției iar acum are interdicție să părăsească municipiul Suceava
Tudor Craveț a stat două luni în arestul poliției iar acum are interdicție să părăsească municipiul Suceava