În noapte

Acumulatori auto, furați de la mai multe mașini parcate pe strada Mărășești

Acumulatorii auto de la mai multe mașini parcate pe strada Mărășești, din municipiul Suceava, au fost furați în noaptea de joi spre vineri, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cătălin D., în vârstă de 26 de ani, a sunat la poliție și a declarat că, dimineață, când s-a dus la mașina proprietate, a găsit capota motorului întredeschisă, prezentând urme de forțare la nivelul sistemului de închidere, iar din locașul special amenajat fusese furat acumulatorul auto.
Aproximativ două ore mai târziu, proprietarul unei alte mașini parcate pe strada Mărășești a sunat la poliție să reclame că i s-a furat bateria de la mașină.
În timp ce făceau cercetări la fața locului, polițiștii au observat în aceeași parcare un alt autoturism care avea capota întredeschisă, iar din interior lipsea acumulatorul auto.
Oamenii legii au găsit la fața locului mai multe amprente, care urmează a fi prelucrate și comparate cu cele existente deja în baza de date a poliției.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Biroului Investigații Criminale Suceava – Compartimentul Furturi Auto”, precizează poliția.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști