Acum exact 34 de ani

Încă nu ne trecuseră spaimele legate de accidentul nuclear de la Cernobîl, petrecut cu 11 zile înainte de evenimentul despre care vorbim aici, că întreaga națiune română a intrat într-un alt fel de trepidații: emoțiile primei (și, după cum se arătă semnele, ultimei și, desigur, singurei!) Cupe a Campionilor câștigate vreodată de o echipă românească. Deși am mai povestit chiar în această rubrică felul cum am trăit eu întâmplarea, nu mă pot împiedica să o reiau. Paranteză obligatorie: în acele vremuri nu existau pariurile sportive în formaîn care le vedem astăzi. Se putea juca la Pronosport (o chestie cu 13 pariuri fixe, organizată de Loteria Română),dar numai când erau etape de campionat la noi, în diviziile A și B. Finala Cupei Campionilor fiind miercuri, evident că nu apărea la Pronosport. Ei bine, împotriva legii, eu eram cel care la locul de muncă, adică la Oficiul Județean de Turism, organiza pariuri ilegale (pe bune: teoretic, se putea face pușcărie!) la scor exact, indiferent de cât avea să dureze meciul, inclusiv cu eventuale prelungiri. Cum procedam? Simplu: doritorii veneau, îi treceam pe un tabel, cu nume, prenume, număr de telefon și scorul pronosticat, totul pentru 100 de lei. Erau ceva bani. Ca să nu existe dubii, cu 5 minute înainte de începerea meciului, îi sunam la întâmplare pe doi dintre pariori și le comunicăm numărul de înscriși, precum și ultimele două nume și scorurile lor, astfel încât să nu se poată face vreo golănie. Făceam asta la meciurile din cupele europene și la cele ale Naționalei. Atunci, în 1986, făcusem așa la fiecare meci al Stelei (fuseseră 8 până la finala). Pe 7 mai 1986, adunasem 3.500 de lei, de la 35 de pariori: prieteni, colegi, clienți ai OJT, ba chiar și sectoristul și doi dintre securiștii care răspundeau de OJT. Cu alți 3 dintre pariori aveam să văd meciul la mine acasă. Vă dau și numele a doi dintre ei, persoane de mare notorietate: doctorul Daniel Martiniuc, până acum câțiva ani director la Ambulanță, și Costel Gheorghe, reputatul arbitru FIFA, tatăl lui Sebi, cel care azi ne reprezintă catușier în partide internaționale, și el deținător de ecuson FIFA. Ei bine, când s-a ajuns în prelungiri, mai erau destui care ziceam că au șanse de câștig, însă când s-a trecut și la penalty-urile de departajare, mi-a fost clar că din cei rămași, eu nu mai aveam nicio șansă, scorul meu fiind de 2 – 0 pentru Steaua! Inutil să vă povestesc ce a urmat după final, când eu am rămas câștigător unic, băgând în buzunar cei 3.500 de lei (salariul meu fiind de 2.100 la dataaia)! Sigur e că în acel an am făcut un concediu la mare fără emoții, iar ca bonus am fost și în Delta de vreo 4 ori, până și în noiembrie!