Actualitate


Baconschi:Sunt câteva state sceptice privind intrarea României în Schengen, încercăm să le convingem

România ocupă locul 50 în clasamentul PNUD privind dezvoltarea umană, la nivel UE devansând Bulgaria

La CJ au fost semnate contracte de 9 milioane de euro pentru dezvoltare rurală

Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat

Udrea: Băsescu a spus de fiecare dată că e nevoie de o guvernare care să își asume măsuri nepopulare

Boc:Aș spune foarte mult despre unele decizii CC,voi comenta în cărțile pe care le scriu după mandat

Guvernul va aproba în două săptămâni obligativitatea echipării mașinilor cu anvelope de iarnă

Boagiu a suplimentat un cont cu 22.000 lei și a primit 91.500 lei pentru biroul de senator

Iași: Anchete în cazul unui copil de șapte ani bătut de tatăl său, care l-a aruncat apoi pe fereastră

Prostituată din Pitești, declarată în insolvență după ce a acumulat amenzi de 43.000 de lei

Izvoare de “ciocolată” și miros de “tei” în stațiunea Câmpulung

Academia Română spune din nou că „Pușca și cureaua lată” e o melodie ce aparține folclorului

Cea mai bătrână femeie din lume, o franțuzoaică în vârstă de 114 ani, a murit

Un nou implant de retină îi ajută pe nevăzători să distingă forma obiectelor

Salvador Dali, în fruntea topului celebrităților cu cele mai cunoscute mustăți din lume

Valoarea proiectului telegondolei și pârtiei de schi de pe Rarău se umflă ca un balon

Preda către PNL și PSD: „Cel mai ușor în viață e să ieși. Mai greu e să intri”

Tronsonul de cale ferată Suceava – Dornești va fi finalizat săptămâna viitoare

Ajutorul anual pentru chirie, energie electrică și termică acordat veteranilor, majorat cu 15 lei

Finanțare de 10,8 milioane de lei pentru un proiect de specializare a personalului din turism