Actualitate


Compania Poșta Română consideră nejustificat protestul spontan al liderilor sindicali

Indemnizația de creștere a copilului va fi modificată prin OU, iar avizul CES va fi obținut ulterior

Guvernul a alocat 2,5 milioane lei, din Fondul de rezervă, pentru susținerea revistelor culturale

Cuplurile internaționale ce divorțează vor putea alege legislația cărui stat se aplică în cazul lor

Trenul internațional Republica Moldova – România care circula până la Vaslui a fost anulat

Aproape 100.000 de mame nu mai primesc indemnizația dacă se reduce la un an concediul maternal

Bugetul pe 2011 va fi prezentat grupurilor parlamentare ale coaliției, înainte de avizul Guvernului

Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii persoanelor de etnie romă, din rom în țigan

Directivă UE: Amenzile de circulație se vor aplica indiferent de statul din care provine șoferul

Valeriu Turcan a susținut la PE că Strategia de apărare nu aduce atingere libertății presei

Valoarea impozitelor pe vehiculele de transport de peste 12 tone s-ar putea dubla la 1 ianuarie

CSA: Tarifele RCA pentru 2011 vor fi mai reduse decât în acest an în cele mai multe cazuri

Romtelecom: Stâlpul care a ucis un copil la Rasova a căzut din cauza unor „factori externi”

MJ, îngrijorat de înmulțirea cazurilor de corupție în care sunt implicați magistrați și avocați

MJ cere membrilor CSM cărora li se încheie mandatul să evite a lua decizii cu efecte pe termen lung

Ialomițianu, despre bugetul pe 2011: Mai mulți bani la investiții și reducerea cheltuielilor sociale

Băuturile alcoolice fermentate, altele decât bere și vinul, care nu sunt naturale, vor fi interzise

Coaliția va lua săptămâna viitoare o decizie în privința concediului maternal

Numărul infecțiilor respiratorii acute, în valori normale, cei mai afectați copiii de până la 4 ani

Constanța: Romtelecom și un director al companiei, trimiși în judecată pentru moartea unei fetițe

Un pieton mort și altul în stare gravă la spital, pentru că nu erau îmbrăcați „corespunzător”