Actualitate


Elevii suceveni au câștigat Trofeul Concursului Național de Informatică „Urmașii lui Moisil”

Acces modificat în Spitalul Suceava, din cauza schimbării locației Laboratorului Synevo

Trei persoane internate în spital, într-o singură zi, după ce s-au intoxicat cu medicamente sau insecticid

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 09-10 aprilie 2011

Universitatea „Ștefan cel Mare”, membru fondator al Consorțiului Universităților din Republica Moldova-România-Ucraina

Socialiști din UE, inclusiv Ponta: Amendamentele lui Viktor Orban amintesc de tirania majorității

Cristian Preda: Voi fi mereu contra curentului, nu vreau să fiu pe lista cu 70% la congres

Borbely despre prefectul de Mureș: Să nu-și depășească atribuțiile vorbind de segregare în școli

Șeful Colegiului Medicilor: Măsura desființării spitalelor, la „plenseală”, fără o analiză serioasă

ANOFM: Peste 8.700 de posturi vacante, la nivel național, în săptămâna 8 – 14 aprilie

Moldovan: Strângem dovezi să arătăm că se cumpără voturi cu bani publici ca Boc să fie reales la PDL

Borbely: Vom analiza dacă e nevoie de o decizie pentru a modifica OUG în vigoare privin taxa auto

INS: Cantitatea de lapte de vacă colectată în ianuarie-februarie a scăzut cu 9,5%, la 120.982 tone

Boagiu către constructorii autostrăzii Timișoara – Arad: Ori lucrați, ori ni se despart drumurile

Funeriu:Sentințele vizând acordarea drepturilor bănești dascălilor vor fi aplicate din 2012 eșalonat

MMP: Decizia CEJ privind taxa auto se referă la forma veche a legii prin care ea a fost impusă

Federația TESA cere MS rediscutarea cazurilor de spitale desființate acolo unde sunt proteste

„Cartel Alfa” participă cu 200 de sindicaliști la euro-manifestația de sâmbătă de la Budapesta