Al doilea proiect care modifică legile Justiției, cel legat de organizarea judiciară, a trecut de Parlament: Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție primește competențe pentru orice infracțiuni săvârșite de magistrați
Firea le interzice taximetriștilor să poarte discuții despre politică, religie și sex. Ce alte obligații vor mai avea șoferii de TAXI/ Dispeceratul devine obligatoriu
Sindicatele din penitenciare, acuzații grave: Peste o mie de deținuți au intrat sau reintrat în închisori în ultimele două luni, după aplicarea recursului compensatoriu. Cine răspunde!?
Propunere în Parlament: Pacienții să facă donații doar unității sanitare unde au primit îngrijiri, nu și medicilor / „Practica plicului e nocivă pentru societatea românească”
Proiect inițiat de mai mulți deputați PSD care modifică o lege anticorupție: Faptele de corupție în urma cărora se obțin foloase necuvenite pentru alții, dezincriminate
Amendamentele lui Șerban Nicolae la statutul magistraților: Președintele nu poate refuza numirile procurorilor șefi/ Statul e obligat să se îndrepte împotriva magistraților care comit erori cu rea-credință
Magdalena Șerban, femeia suspectată că a comis crima de la stația de metrou Dristor 1, dusă la penitenciar pentru expertiză psihiatrică. Parchetul verifică și alte apeluri la 112
Tăriceanu, despre legile justiției: Senatorii pot depune amendamente până pe 18 decembrie/ Răspunsul lui Mihai Goțiu (USR): Legile justiției, pe repede înainte
Comisia de Regulament a Camerei Deputaților: Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră respinse/ Un deputat PNL și-a lipit bandă adezivă pe gură