Național


Roberta Anastase: Cei care inițiază moțiunea să spună dacă intră sau nu la guvernare

Borbely: Nu suntem mulțumiți de rata de absorbție a banilor UE; instrumente există, recuperăm

Agenția Națională pentru Protecția Mediului va avea un sistem IT de 87,7 milioane lei

Sindicate: Concursul de titularizare ar putea fi anulat, sunt sesizări că s-ar fi încălcat Statutul

Comisie: Liderii de sindicat și membrii CES, obligați să-și publice declarațiile de avere

Anastase: PSD se folosește de PNL, de aceea este nevoie de dialog între forțele de dreapta

Băsescu:Parlamentarii s-au bronzat, sunt supărați că am luat 25% din salariu, dar la ședințe lipsesc

Prețurile în euro ale locuințelor s-au redus din 2008 cu până la 50%; în lei scăderea a fost de 40%

Băsescu în Neamț: În scurt timp va ieși legea exproprierilor și oamenii vor fi despăgubiți

PSD, PNL și PC au discutat agenda sesiunii extraordinare, nu și un scenariu post-moțiune

Tânărul care a accidentat patru persoane la Caransebeș avea o alcoolemie de peste doi la mie

MS: Peste 10.500 de apeluri la Ambulanță în ultimele două zile, peste un sfert pentru căzuți în stradă

MS recomandă angajatorilor să readapteze programul de lucru în zilele cu temperaturi caniculare

Boc cere miniștrilor ca variantele de subvenții la încălzire să îi fie prezentate în maxim zece zile

MS: Peste 10.500 de apeluri la Ambulanță în ultimele două zile, peste un sfert de căzuți în stradă

Evaluarea pagubelor produse de inundații,încheiată în această săptămână pentru accesarea Fondului UE

PSD, PNL și PC au discutat agenda sesiunii extraordinare, nu și un scenariu post-moțiune

Numeroși români și bulgari se ocupă cu traficul de cocaină în Spania – poliție

Consiliul Concurenței atenționează băncile să nu acționeze concertat privind creditele populației

ARI vrea ca românii care au muncit la negru în străinătate să poată plăti retroactiv pentru pensie