Sărbătoare

Activități prilejuite de Ziua României, la Liceul Tehnologic Liteni

Activități prilejuite de Ziua Națională, la Liceul Tehnologic Liteni

Sărbătoarea națională dedicată actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a prilejuit o serie de manifestări specifice (prezentări, dezbatere, recital de cântece și poezii, confecționarea și expunerea de materiale cu însemne și mesaje patriotice) atât în cadrul Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, cât și în școlile arondate din Roșcani, Siliștea și Corni. Membrii comisiei „Om și societate” și elevi din cadrul liceului, sub coordonarea prof. Sorin Gavriliuc, au desfășurat în sala Centrului de Documentare și Informare, miercuri, 29 noiembrie 2017, activitatea „La mulți ani, România!”.
După prezentarea momentelor importante din istoria noastră, premergătoare Unirii tuturor românilor, elevii au dat glas unor mărturii ale celor ce au participat activ la făurirea prezentului, prin curaj, credință și mai ales dragoste de țară.
Poveștile de viață însoțite de obiecte și fotografii concludente, culese de elevi din amintirile propriilor familii și ale localnicilor, au impresionat auditoriul, reprezentând un adevărat exemplu de patriotism. A urmat un scurt moment artistic, realizat de elevi de clasa a VI-a, după care s-au înmânat diplome din partea organizatorilor, prof. Viorica Oprea, prof. Lenuța Dochia, prof. Alexandra Atănăsoaie.
Elevii au primit cu bucurie felicitările tuturor profesorilor prezenți, cât și ale direcțiunii liceului, reprezentată de prof. Mihaela Chitic și prof. Adina Grigore.
„Am învățat împreună că marile realizări ale istoriei s-au zidit pe jertfele înaintașilor, uniți în credință și iubire de neam. Astfel, prin eroismul lor, oricând și oriunde în lume putem să ne ridicăm fruntea și să spunem mândri: noi suntem români!”, a transmis consilierul educativ prof. Cecilia Sburlea.

Activități prilejuite de Ziua României, la Liceul Tehnologic Liteni
Activități prilejuite de Ziua României, la Liceul Tehnologic Liteni
Activități prilejuite de Ziua României, la Liceul Tehnologic Liteni
Activități prilejuite de Ziua României, la Liceul Tehnologic Liteni
Activități prilejuite de Ziua Națională, la Liceul Tehnologic Liteni
Activități prilejuite de Ziua Națională, la Liceul Tehnologic Liteni

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie