Ziua Pământului

Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”



Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a marcat Ziua Pământului
Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a marcat Ziua Pământului

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a marcat Ziua Pământului printr-o activitate numită „Sunt ceea ce fac”, acțiune care vizează responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, singura planetă locuită și locuibilă, generoasă, dar aflată într-o mare suferință. Pornind de la această generozitate a planetei, elevii din clasa a X-a au realizat o călătorie imaginară, dar susținută de un bogat material intuitiv, de la resurse la activitățile economice susținute de acestea, la consumul produselor și la recilarea resturilor consumului.
Potrivit prof. Tatiana Matei, elevii au vorbit de capacitatea planetei de a transforma tot ce produce ea, dar și de incapacitatea acesteia de a transforma ceea ce îi este străin.
„Dintre toate formele de poluare și sufocare a planetei, de departe s-a desprins faptul că cea mai dăunătoare este poluarea cu plastic în toate formele sale. De aici la ideea de a consuma produse cât mai aproape de forma lor naturală și mai puțin procesată a fost doar un pas pe care l-au propus elevii”, a mai transmis prof. Matei prin intermediul unui comunicat de presă.
S-a discutat și despre decalajul existent pe Terra, zone cu deficit de apă și hrană și zone cu excedent și cu risipă. O provocare a fost lansată de unii elevi voluntari ai Crucii Roșii Suceava, aceea de a dona alimente pentru cei lipsiți de cele mai elementare resurse. Consumul responsabil, dar și gestionarea resturilor menajere, colectarea selectivă a gunoiului menajer, dar și cum se face concret, au fost alte subiecte puse în discuție. Toate aceste teme au reprezentat una din multele activități ale proiectului educațional „România 100+”, proiect inițiat de CNI „Spiru Haret”, având ca parteneri școlile gimnaziale Nr. 8 și Nr. 4, Casa Corpului Didactic „George Tofan”, precum și un întreprinzător local, Cofetăria „Passa Tempo”.
Elevii din cele două școli participante la activitate, clasa a X-a G și clasa a III-a D, de la CNI „Spiru Haret”, respectiv Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, au fost coordonate de profesorii Tatiana Matei, Narcisa Pelinariu, bibliotecar Roxana Chiriac și au primit susținere logistică, materială și o participare efectivă din partea echipei manageriale a colegiului: prof. Maria Atănăsoae și Cristina Mlenarz.
„Ziua s-a încheiat cu o salată de fructe și o expoziție, iar despre 22 aprilie nu-i putem aduce planetei o altă urare de ziua ei decât să aibă parte de locuitori responsabili”, a conchis Tatiana Matei.


Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Activități pentru responsabilizarea elevilor față de consumul resurselor Terrei, la Colegiul „Spiru Haret”
Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a marcat Ziua Pământului
Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a marcat Ziua Pământului


Recomandări

Omnia Ballet a obținut Locul I la „International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”

Omnia Ballet a obținut Locul I la ,,International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”
Omnia Ballet a obținut Locul I la ,,International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”