Sinteza

Activități multiple și nevoi crescânde



Sinteza: Activități multiple și nevoi crescânde
Sinteza: Activități multiple și nevoi crescânde

Anul care s-a încheiat a fost marcat de evenimente bisericești deosebite (trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist – 30 iulie 2007 și alegerea la 12 septembrie și întronizarea la 30 septembrie a celui de-al VI-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), activitatea Bisericii Ortodoxe Române concentrându-se pe trei direcții principale: pastoral-liturgică, cultural-misionară și social-caritativă.
Activitatea Cultural – Misionară
Experiența ultimilor ani a dovedit faptul că cea mai puternică influență asupra opiniei publice este exercitată prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. În acest sens, a fost înființat și apoi inaugurat, la 27 octombrie 2007 Centrul de presă „Basilica” al Patriarhiei Române, care cuprinde postul de televiziune TRINITAS TV, postul de Radio TRINITAS, cotidianul „ZIARUL LUMINA” împreună cu săptămânalul „LUMINA DE DUMINICĂ”, agenția de știri „Basilica” și Biroul de Presă. Patriarhia Română are astfel posibilitatea de a face cunoscute mult mai bine viața și lucrarea Bisericii Ortodoxe Române și de a răspunde cu promptitudine provocărilor venite din partea unei societăți pluraliste și în proces rapid de secularizare.
Radio Trinitas Biroul de Presă s-a ocupat printre altele și de organizarea unor evenimente culturale, așa cum a fost cazul concertului de „Cântări bizantine și de tradiție bizantină”, desfășurat în cadrul festivalului „București – oraș al muzicii”, organizat împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune și Uniunea Europeană de Radio, fiind transmis în direct, la radio, în mai multe țări europene. Împreună cu Sectorul Relații bisericești și interreligioase, Biroul de Presă a redactat Buletinul informativ în limba engleză, News Bulletin, și este responsabil cu pagina de prezentare pe Internet a Patriarhiei Române, pagina oficială a Bisericii Ortodoxe Române, de pe care se poate asculta on-line postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Române.
Activitățile desfășurate de Radio TRINITAS în lunile octombrie – decembrie au demonstrat că acesta reprezintă cea mai importantă instituție media a Bisericii Ortodoxe Române, fiind principala sursă de prezentare a lucrării pastoral-misionare, cultural și sociale a acesteia. În dimineața zilei de 27 octombrie, sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, slujba Sfintei Liturghii a fost transmisă în direct de Radio TRINITAS, după care a urmat slujba de sfințire a studiourilor Radio TRINITAS și TRINITAS TV oficiată în incinta postului de radio, după care emisia Radio TRINITAS București a fost binecuvântată de la microfonul Radio TRINITAS București pentru ascultătorii din întreaga țară și, prin internet, din străinătate.
Ziarul Lumina Din 26 noiembrie 2007, ’Ziarul Lumina’ a început să fie difuzat și în București. În momentul de față, săptămânalul ’Lumina de Duminică’ acoperă prin abonamente întreg teritoriul țării. Pentru difuzarea ’Ziarului Lumina’ la nivel național, prin abonamente și prin difuzorii de presă, este absolut necesară tipărirea cotidianului în București și într-un oraș din Transilvania. Achiziționarea și punerea în funcțiune a unei rotative de către Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române va constitui un suport logistic extrem de important pentru buna desfășurare a activității ’Ziarului Lumina’. Investiția este necesară, deși foarte costisitoare (peste 700.000 euro). Avem nevoie, așadar, de sprijin financiar imediat. Pagina de internet de la adresa www.ziarullumina.ro este accesată nu doar de românii din țară, ci și de cei din diaspora, ziarul fiind astfel un sprijin real și pentru activitatea eparhiilor din afara granițelor țării.
Din 14 decembrie 2007, ziarul ’Vestitorul Ortodoxiei’ a devenit revista ’Vestitorul Ortodoxiei’, iar redacția revistei ’Vestitorul Ortodoxiei’ a devenit o subredacție a ’Ziarului Lumina’. Scopul acestei decizii a fost acela de a reorganiza, atât sub aspect editorial, cât și sub aspect grafic această publicație, astfel încât ea să sintetizeze într-o manieră atrăgătoare, modernă, cele mai importante evenimente din întreaga Ortodoxie.
Prin editarea unui cotidian, a unui săptămânal și a unei reviste lunare, respectiv, ’Ziarul Lumina’, ’Lumina de Duminică’ și ’Vestitorul Ortodoxiei’, Patriarhia Română oferă, în domeniul presei scrise, un triptic informațional și misionar extrem de util atât clericilor, cât și mirenilor de cele mai diverse vârste și preocupări.
Împlinirea celor 1600 de ani de la strămutarea Sfântului Ioan Gură de Aur la viața veșnică (407 – 2007) a fost omagiată de Editura Institutului Biblic prin publicarea a 4 volume de traduceri inedite din textele hrisostomice și prin reeditarea altor 4 volume de scrieri ale acestui mare Părinte al Bisericii.
Patrimoniul Cultural Tipografia Institutului Biblic a participat la o serie de activității culturale și târguri: Salonul de Carte și Presă București, Târgul Internațional de Carte BOOKFEST, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă, Târgul Internațional Gaudeamus.
În cadrul Sectorului Patrimoniul Cultural a luat ființă, în premieră, Centrul de Pregătire pentru Patrimoniu al Patriarhiei Române, ale cărui diplome au recunoaștere pe plan național. În Patriarhia Română funcționează, în prezent, 275 muzee și colecții muzeale și 42 de centre de ocrotire a patrimoniului cultural. Pentru aplicarea protocolului încheiat în 2000 și 2005 cu Poliția Română pentru evidența și protecția antifurt a patrimoniului bisericesc mobil, au fost fișate la Sectorul Patrimoniul Cultural peste 1.300 obiecte, iar la nivelul întregii țări au fost raportate ca fișate peste 45.000 obiecte. În cursul anului 2007, au fost realizate la nivelul centrelor eparhiale și al Patriarhiei Române expoziții ale ediției a XV-a a concursului național anual Icoana din sufletul copilului.
Învățământ religios
În anul școlar 2006 -2007, 10.014 profesori au predat disciplina Religie în școlile de stat, iar 42 de inspectori de specialitate și-au desfășurat activitatea specifică. Învățământul teologic ortodox preuniversitar se desfășoară în cadrul Patriarhiei Române, în: 11 școli de cântăreți bisericești cu 493 elevi; 33 seminarii teologice ortodoxe liceale, 3 licee teologice ortodoxe și 3 licee pedagogice cu clase de profil teologic, în care își desfășoară activitatea didactică 799 profesori și au fost școlarizați 6.485 elevi. În Patriarhia Română funcționează, de asemenea, 2 școli postliceale teologico-sanitare, în regim de autofinanțare.
Învățământul teologic ortodox superior este reprezentat prin 11 facultăți de teologie și 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăți. Studiile sunt structurate conform învățământului universitar, pe trei trepte: Licență (4 ani pentru specializarea Teologie Pastorală și 3 ani pentru celelalte specializări), Masterat (2 ani) și Doctorat (3 ani). La Licență, studiile sunt organizate pe 4 specializări: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Socială și Artă Sacră. În anul universitar 2006 – 2007, au fost școlarizați 9.365 studenți. Cursurile de Masterat sunt organizate la 12 facultăți (1.942 masteranzi), iar studiile de Doctorat se organizează în cinci centre universitare (450 doctoranzi). Cifra generală de școlarizare, în cadrul învățământului teologic universitar, este de 11.757 studenți. În anul universitar 2006 – 2007, 433 cadre didactice au activat în cadrul învățământului teologic superior. La studii în diferite instituții de învățământ din străinătate se află aproximativ 130 teologi români, majoritatea în Grecia, iar la seminariile și facultățile din cadrul Patriarhiei Române sunt înscriși 186 cetățeni străini (printre care și etnici români), dintre care 76 la studii preuniversitare și 110 la studii universitare și postuniversitare. În cadrul facultăților de teologie ortodoxă au fost organizate 68 de consfătuiri, congrese, simpozioane, conferințe sau informări științifice.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)



Recomandări

Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți
Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți