Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în perioada 11 – 15 septembrie 2017, activități de internaționalizare prin intermediul programului Eramus+, în parteneriat cu o echipă de profesori de la Facultatea de Pedagogie a Universității„Jan Kochanowschi” din Kielce, Polonia. În această perioadă au avut loc prezentări ale universităților și comunităților locale, precum și dezbateri pe marginea oportunităților de dezvoltare a cooperării dintre cele două universități. Pe data de 12 septembrie au avut loc întâlniri cu reprezentanții Uniunii Polonezilor din România, directorul Janina Bivol prezentând modalitățile concrete de colaborare care sunt active, dar și cele care se pot realiza în viitor în cele două comunități. S-a discutat despre posibilitatea organizării cursurilor de limbă polonă pentru studenții care doresc să beneficieze de o bursă Erasmus+ la o universitate în Polonia, dar și de posibilitatea de a susține activități de practică pedagogică pentru studenții de la Facultatea de Pedagogie din Kielce în comunitățile cu minorități polone. De asemenea, o tema de interes pentru cercetarea pedagogică și intervenția educațională a fost cea a migranților și a copiilor rămași acasă în grija tutorilor, problematică actuală și prioritară pentru instituții
Pe 13 septembrie, în sala de curs a Observatorului Astronomic din cadrul USV, au avut loc o serie de prelegeri susținute de cei trei profesori invitați: Dr. Malgorzata Krawcyzk – Blicharska, Dr. Renata Miszczuk și Dr. Jacek Sykurlat. Tema generală a prelegerii a fost „The Educational System in Poland” (Sistemul educațional din Polonia).
Potrivit reprezentanților USV, „ideile propuse spre dezbatere au fost diverse și au dezvoltat problematici referitoare la conceptele utilizate în domeniul formării inițiale și continue a cadrelor didactice, aspectele legislative actuale, statusul și rolurile multiple ale formatorilor și traseele profesionale specifice sistemului de învățământ din Polonia. La activitate au participat mai multe cadre didactice din județul Suceava, consilieri școlari, precum și persoane din comunitatea suceveană”.