Concluzii

Activitate cu nereguli minore la Spitalul din Rădăuți în starea de urgență

Spitalul Municipal Rădăuți
Spitalul Municipal Rădăuți

Activitatea Spitalului Municipal Rădăuți pe timpul stării de urgență a făcut obiectul unui control derulat de comisarii Curții de Conturi Suceava. Acțiunea s-a derulat în perioada 18-26 iunie și a vizat absolut tot ceea ce a fost legat de fonduri, respectiv achiziții, salarii, investiții etc.
Concluziile arată că au fost doar mici nereguli, mai exact zile de concediu ale angajaților internați în spital după ce s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus care s-au suprapus cu perioada în care au fost plătiți sau când au fost în concediu pentru a-și ține copiii care nu mergeau la școală.
”Utilizarea fondurilor publice și resurselor materiale cu destinația prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19 pe perioada stării de urgență de către Spitalul Municipal Rădăuți concluzionează că a fost făcută în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității”, se arată în raportul Curții de Conturi Suceava.
Contactat telefonic, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a ținut să felicite întreg colectivul unității pe care o conduce și crede că doar munca în echipă poate da rezultate.
”Întregul colectiv a dat dovadă de maximă responsabilitate și implicare în activitatea spitalului într-o perioadă extrem de dificilă, iar concluziile nu fac decât să demonstreze încă o dată că nu am suficiente cuvinte să le mulțumesc celor care lucrează la Spitalul Municipal Rădăuți”, a precizat Traian Andronachi.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți