Acțiuni desfășurate de polițiști pentru ajutarea persoanelor fără adăpost, în condițiile temperaturilor scăzute

Peste 40 de polițiști din structurile de ordine publică și secțiile arondate Poliției Municipiului Suceava, dar și polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat în perioada 4-6 ianuarie pentru identificarea persoanelor fără adăpost și conducerea acestora la centrele specializate. Totodată s-a urmărit și identificarea persoanelor care apelează la mila publicului.
Acțiunile au avut ca scop reducerea riscului victimal al acestor persoane, dar și identificarea și legitimarea acestora prin includerea în bazele de date specifice poliției, având în vedere riscul infracțional, dar și pericolul de victimizare crescut.
Polițiștii au acționat zilnic, cu precădere între orele 06.00-12.00 și 18.00-24.00, fiind efectuate verificări în toate zonele și locațiile pretabile pentru adăpostirea acestor persoane.
Persoanele fără adăpost au fost preluate din canale, de sub poduri, din clădiri abandonate, dintre țevile de termoficare, din incinta și din zona gării și autogării. S-au purtat discuții cu acestea și li s-a propus găzduirea la centrul „Lumina Lină” din cadrul Bisericii Sf. Vineri din municipiul Suceava.
Totodată, au fost legitimate și persoanele identificate în intersecții și în zona hipermarketurilor apelând în mod nejustificat la mila publicului și cerșind bani. În aceste cazuri, polițiștii au aplicat și sancțiuni contravenționale.
La acțiune au participat 43 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava, din care 37 polițiști de ordine publică (din cadrul Biroului Ordine Publică, Secției de Poliție Urbană Burdujeni, SPR2 Ipotești, SPR5 Dărmănești, SPR8 Adâncata și SPR9 Șcheia) și 6 jandarmi.
În total, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 338 de persoane, fiind avertizate/atenționate sau introduse în bazele de date ale poliției 49 de persoane.
Au fost controlate 46 de obiective și locații în care se adăposteau fără drept diverse persoane.
Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.983 lei.
De asemenea, persoanele fără adăpost au fost luate în evidență, fiind totodată informate cu privire la oportunitatea apelării la adăposturile de noapte. Au fost desfășurate și trei activități de instruire a personalului centrelor de primire în regim de urgență și adăposturilor de noapte, acțiuni efectuate de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava.
Cu toate persoanele identificate s-au purtat discuții și au fost îndrumate să apeleze la serviciile și instituțiile specializate în acordarea de asistență socială și sprijin.
O componentă distinctă a acțiunii a fost sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica acestor persoane și sprijinirea acestora prin activități umanitare.
„Polițiștii fac încă o dată apel ca toate aceste persoane să conștientizeze riscurile la care se expun și să apeleze la serviciile specializate. De asemenea, polițiștii solicită cetățenilor să nu încurajeze cerșetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze ființe fără ajutor”, se precizează în comunicatul poliției.
Polițiștii de din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu partenerul tradițional Brian Douglas au mers la adăpostul „Lumina Lină” și au oferit persoanelor fără adăpost alimente și bunuri de uz personal. „Gălețile cu alimente și bunuri au adus un plus de speranță celor cazați în centru, făcându-le mai ușoară trecerea peste aceste momente dificile. Dar în primul rând, gestul polițiștilor și al partenerilor lor le-a arătat celor fără adăpost că nu sunt singuri și că împreună putem trece și peste provocările vieții, adoptând un comportament ghidat de norme sociale și de principii și valori sănătoase”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv