Serviciul Județean Anticorupție Suceava a marcat, pe 9 decembrie, Ziua Internațională Anticorupție, prin două acțiuni în cadrul cărora s-au promovat mesaje preventive și s-a insistat pe faptul că este la dispoziție, oricând, linia verde anticorupție – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice rețea de telefonie.
O acțiune preventivă a avut loc cu elevii Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, iar una la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.
Acțiunile a avut ca scop promovarea și dezvoltarea unui comportament integru în rândul personalului MAI, dar și al cetățenilor, prin cunoașterea consecințelor faptelor de corupție și a modalităților de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice ce trebuie adoptată. În cadrul acțiunii s-au distribuit materiale informatice pe această temă.
La nivel județean, se pot formula sesizări și la numărul de telefon/fax al Serviciului Județean Anticorupție Suceava – 0230.203340. O variantă este și adresarea directă la sediul Serviciului Județean Anticorupție din municipiul Suceava, str. Petru Rareș, nr. 12 sau prin e-mail la adresa suceava.dga@mai.gov.ro.