Educație

Acțiuni culturale ale elevilor de la Colegiul de Informatică, sub genericul „Unirea din 1859, un pas spre desăvârșire”

Acțiuni culturale ale elevilor de la „Informatică”, sub genericul „Unirea din 1859, un pas spre desăvârșire”

Elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, împreună cu mai mulți profesori, au organizat miercuri, 25 ianuarie, o amplă acțiune culturală, la Muzeul de Istorie, sub genericul „Unirea din 1859, un pas spre desăvârșire”, pentru a marca aniversarea a 158 de ani de la Unirea realizată de Alexandru Ioan Cuza. În prezența directorului adj. al Muzeului Bucovinei, dr. Ioan Mareș, sub coordonarea conducerii Colegiului „Spiru Haret” (director Loredana Bodnar, director adj. Anca Andrei), a bibliotecarei Roxana Chiriac, a cadrelor didactice de la catedra de istorie și geografie: prof. Florentina Atomei, Tatiana Matei, Liliana Iftode, precum și a consilierului educativ prof. Maria Atănăsoae, elevii din clasele a X-a E, a XI-a G, a XI-a A, a IX-a A, a IX-a B și a XII-a F au sărbătorit ziua de 24 ianuarie 1859, considerată un moment hotărâtor pentru desăvârșire, un act de emancipare a destinului românilor, ce susținea speranțe spre definitivarea structurii naționale de mai târziu (1918).
Unirea… în ochii tinerilor de azi
Activitatea, prezentată de elevii Ștefanida Scutelnic și Răzvan Neamțu (clasa a X-a E), a urmărit firul evenimentelor politice și culturale ale veacului, cu accent pe conturarea personalității domnului Unirii. Elevii Larisa Filip, Ioana Cușnir și Răzvan Neamțu (clasa a X-a E) au ”șters praful” de pe documentele vremii, ”cercetând” vastele acțiuni de reformare a statului și ”au scos la lumină” eforturile diplomatice pe care le-au depus contemporanii ”epocii Alexandru Ioan Cuza”, pe parcursul scurtei lui domnii. Elevul Robert Mozir (clasa a XI-a B) a încercat să surprindă Unirea… în ochii tinerilor de azi. Viziunea cultural-artistică a epocii a fost redată prin incursiuni literare (susținute de elevele: Andreea Buraciuc – clasa a XII-a F, Ioana Cușnir și Ana Zavricico – clasa a X-a E), dramatice (ale elevilor Gabriela Ilașcă, Emanuela Ciobanu, Florin Buțincu, Elisei Neagu și Aurel Buburuzan, din clasa a XI-a G, Elian Agahe, din clasa a XI-a A), plastice (realizate de Elena Șincari, din clasa a XI-a G), dar și muzicale (în interpretarea elevilor Ștefanida Scutelnic, Louisa Proțiuc, Isabela Matei, Ancuța Băițan, Alexandru Ionuț Gafencu, din clasa a X-a E, Vlăduț Barbir, din clasa a IX-a A, precum și Corneliu Bulat, din clasa a IX-a B), toate cu tematică închinată Unirii din 1859.
Coagulare spirituală
În cadrul colegiului, același spirit de sărbătoare a fost manifestat și prin amenajarea unei expoziții de imagini și documente cu referire la tema activității. La final, toți cei prezenți au fost invitați la Hora Unirii. Dacă în secolul al XIX-lea, însuși domnitorul Cuza afirma că ”Unirea a fost singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp”, astăzi se poate spune că această idee de unitate trebuie adusă în prim-planul vieții cotidiene și permanentizată.
Directoarea Loredana Bodnar a spus: „Chiar contextul actual ne îndeamnă la coagulare spirituală, ideatică a tuturor românilor în jurul moștenirii sacre pe care o avem de îngrijit și de transmis mai departe. Conștientizarea faptului că națiunea română și valorile ei sunt într-adevăr unice ne asigură atât verticalitatea, cât și dovedirea autenticității aspirațiilor pe care românii le-au avut de-a lungul timpului, până în prezent, și perpetuarea a tot ce este românesc de către generațiile viitoare”.
Elevii au configurat atmosfera de mijloc de secol XIX
Prof. Florentina Atomei ne-a spus că numeroși elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Spiru Haret” și-au manifestat dorința de implicare în realizarea de materiale artistice pe tema „Unirea din 1859, un pas spre desăvârșire”. „Contribuțiile elevilor au fost menite să configureze atmosfera de mijloc al secolului al XIX-lea și să creioneze aportul diplomaților vremii la clădirea edificiului național. Dintre toate personalitățile, figura domnului Unirii și al reformelor se distinge prin calitățile sale de bun lider și de adept al schimbărilor benefice pentru situația Principatelor. Conjunctura evenimentului de la 24 ianuarie 1859 dovedea necesitatea alinierii celor două țări române pe calea modernizării, dar, în același timp, marca momentul oportun de a acționa în favoarea realizării idealului moștenit de la strămoși, acela de a avea o țară a tuturor românilor, unitară și independentă”, a declarat prof. Florentina Atomei. Având la bază ideea că unirea reprezintă „singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru”, așa cum susținea contemporanul evenimentului Dimitrie C. Brătianu, activitatea intitulată „Unirea din 1859, un pas spre desăvârșire”, desfășurată în cadrul Muzeului de Istorie, a urmărit evidențierea importanței Micii Uniri.

Recomandări

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme