„O limonadă, o șansă la recuperare”

Acțiune umanitară pentru copiii cu autism, în centrul Sucevei

În centrul municipiului Suceava, în spațiul creat în aer liber, vizavi de Oscar Wilde Pub, va avea loc duminică, 28 iunie, începând cu ora 17.00, o acțiune umanitară pentru copiii cu autism. Timp de cinci ore, echipa BarShow, cea mai bună echipă de barmani din Nordul României, va oferi un spectacol de iscusință în amestecuri răcoritoare, iar în schimbul limonadelor speciale degustătorii sunt îndemnați să doneze pentru susținerea terapiei copiilor din cadrul Asociației Help Autism – Filiala Suceava.
La Suceava, printr-un program al Asociației Help Autism, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, sprijinit de comunitate și antreprenori locali, copiii cu autism au șanse mai mari la diagnostic, terapie și recuperare.
Andreea Panait, psiholog și coordonator al Help Autism – Filiala Suceava, a spus că „echipa de terapeuți încearcă prin diferite acțiuni să sensibilizeze comunitatea cu privire la diagnosticul ce afectează 1 din 68 de copii și susținerea intervenției terapeutice prin implicarea tuturor, după posibilități și abilități.” „O limonadă, o șansă la recuperare” este o acțiune caritabilă organizată de BarShow și Help Autism – Filiala Suceava, împreună cu Oscar Wilde Pub, Carrefour Suceava, Look Up Pub, Coca Cola.
Cu o experiență vastă în domeniul de Cocktail Catering, echipa BarShow este formată din Alex Bălan și Ioan Gherman. Numeroasele premii câștigate la concursurile de mixologie îi recomandă ca cea mai bună echipă de barmani din Nordul României. Pentru mai multe informații legate de acțiunea umanitară de duminică puteți să luați legătura cu psihologul Andreea Panait, telefon 0745 838 506, email: andreea.panait@helpautism.ro.

Recomandări

Centrul respiro Casa Teona, din Suceava, cu servicii gratuite pentru copii cu dizabilități și părinții lor, a devenit funcțional

Kinetoterapeut Roxana Croitor, asistent social Eudochia Pîțu, ing. Cristea Costiuc, președintele Asociației Teona Ariana
Kinetoterapeut Roxana Croitor, asistent social Eudochia Pîțu, ing. Cristea Costiuc, președintele Asociației Teona Ariana

Help Autism Suceava a marcat Ziua Internațională a Autismului prin mai multe acțiuni, în Parcul Universității

George, băiețelul cu autism, poate să facă o nouă operație cu banii adunați în urma acțiunii umanitare organizată de Asociația Club Sportiv TRIB Suceava

Spectacolul caritabil „Săftița”, cu Marius Mihalache, a emoționat și a deschis inimi. In Business a adunat peste 10.000 de euro pentru copiii cu autism și nu numai

Spectacolul caritabil „Săftița”, cu Marius Mihalache, a emoționat și a deschis inimi. In Business a adunat peste 10.000 de euro pentru copiii cu autism și nu numai