Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Formațiunii rutiere Vatra Dornei și comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava au desfășurat în perioada 9-11 februarie o acțiune pe linia verificării legalității desfășurării activităților de transport public de persoane în regim taxi.Acțiunea a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul taximetriștilor, controlându-se cu prioritate, pe lângă încălcarea regulamentului rutier, legalitatea funcționării agentului economic, precum și dacă executarea transportului în regim de taxi se face conform prevederilor legale.În cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.351 lei. În cadrul acțiunii a fost reținut și un certificat de înmatriculare pentru lipsă ITP, în cazul unui bărbat de 53 ani, din Fălticeni.De asemenea, comisarii din cadrul Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorului Suceava au aplicat alte 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 lei, din care 4 pentru lipsă atestat și 15 pentru alte abateri.
Acțiune de verificare a legalității transportului în regim taxi, soldată cu zeci de amenzi






