Uniunea Europeană a decis vineri să impună un embargo privind vânzările de arme și de materiale de represiune, precum și blocarea bunurilor și interdicții de viză împotriva liderului libian Muammar Kadhafi și a apropiaților săi, potrivit unor surse diplomatice, citate de AFP.
Lista precisă a persoanelor vizate de blocarea bunurilor și interdicțiile de viză urmează să fie elaborată, potrivit diplomaților citați.
Conform unei surse guvernamentale germane, sancțiunile ar putea intra în vigoare „încă de la începutul săptămânii viitoare”.
Decizia de principiu a fost luată vineri, în urma unei proceduri scrise care s-a încheiat în jurul orei 15.00 GMT (17.00, ora României), fără obiecții din partea celor 27 de state, potrivit acestui diplomat.
Dacă există consens asupra tipului de măsuri, detaliile urmează să fie finalizate de experții UE foarte curând, a precizat un alt diplomat european.
Mai mulți lideri europeni, între care președintele francez Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel, au cerut în ultimele zile sancțiuni împotriva liderului libian.
Mult timp reticenți, italienii s-au alăturat miercuri principiului sancțiunilor, fără a defini precis în primă fază care vor fi acestea.
Vineri dimineață, cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor europeni ai Apărării la Gödöllo, în apropiere de Budapesta, șefa diplomației europene, Catherine Ashton a declarat că este vremea ca Uniunea Europeană să ia „măsuri restrictive” pentru stoparea cât mai rapidă a violențelor din Libia.
Statele Uniunii Europene au convenit încă de miercuri să pregătească sancțiuni pentru a pedepsi regimul libian condus de Muammar Kadhafi, iar experți ai diferitelor țări europene au fost însărcinați cu pregătirea acestor măsuri.
După 11 zile de contestare, colonelul Kadhafi părea vineri să controleze tot mai puțin situația din țara sa, fiind supus unei presiuni din ce în ce mai mari din partea comunității internaționale care, indignată de baia de sânge din țară, intenționează să impună sancțiuni și un embargo.