Acord pentru facilitarea întoarcerii românilor șomeri din Spania



Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) a încheiat, ieri, un acord cu Ministerul Muncii și Imigrației din Spania privind facilitarea întoarcerii voluntare a lucrătorilor români din Spania, în special a șomerilor sau a celor care sunt în pericol să-și piardă locul de muncă. Reprezentanții celor două state au mai semnat, ieri, și două memorandumuri de înțelegere, între Inspecția Muncii din România și cea din Spania, respectiv între agențiile de ocupare din cele două țări.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, după semnarea acordului bilateral, că, oricum, relațiile de colaborare cu Spania sunt „mai speciale”, datorită comunității de români de acolo, care creează „o punte de legătură între cele două popoare”.
Ministrul spaniol, Celestino Corbacho, a explicat că acordul își propune ca cetățenii români din Spania să fie informați despre situația pieței muncii din România, dar și din Spania, astfel încât să fie ușurată mobilitatea și șansa celor care, din cauza crizei, și-au pierdut locul de muncă sau sunt pe cale să o facă.
„Dacă decid să se întoarcă, pot face acest lucru având parte de maximum de informație furnizate de cele două ministere. Am stabilit ca cele două ministere să lucreze într-o comisie mixtă pentru a exploata posibilitățile de a prezenta un program care să fie finanțat prin Fondul Social European (FSE) și care să vină în sprijinul intenției celor două ministere de a aprofunda relațiile”, a declarat Corbacho.
Ministrul spaniol al Muncii a mai spus că în Spania sunt înregistrați ca rezidenți legali 718.000 de români, fiind prima comunitate nonspaniolă, ca număr și ca importanță.
Din numărul total de rezidenți, 254.000 cotizează la sistemul de asigurări sociale.
De asemenea, cei mai mulți români din Spania lucrează în domeniul serviciilor (43 la sută), în agricultură (24 la sută), construcții (23 la sută), industrie (10 la sută).