Acord între Ministerul Muncii și Federația „Columna” privind reducerea cu maximum 15,5% a salariului



Ministerul Muncii a încheiat un acord cu Federația „Columna” privind concediul fără plată, convenind ca angajații să își ia opt zile libere neplătite, fără a afecta funcționarea serviciilor de interes public, iar salariul să fie redus cu maximum 15,5% lunar în noiembrie și decembrie.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) și Federația Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România „Columna” au încheiat, pe 11 noiembrie, un protocol privind aplicarea Legii 329/2009, care stabilește că diminuarea cheltuielilor de personal, de maximum 15,5 la sută pe lună în perioada 12 noiembrie – 31 decembrie, indiferent de statutul personalului, să se facă prin acordarea a opt zile libere fără plată, se arată într-un comunicat de presă al organizației sindicale.
Acordul prevede că cele opt zile se pot acorda, în condițiile legii, prin reducerea programului săptămânal cu o zi, prin cumularea tuturor zilelor, prin alte măsuri cu efect echivalent stabilite de comun acord cu salariatul și organizația sindicală.
Toate zilele libere consecutiv pot fi luate cu obligativitatea de a asigura continuitatea serviciilor de interes public, însă diminuarea salariului să nu depășească 15,5 la sută lunar.
Acest protocol este valabil la instituțiile la care este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unități MMFPS.
Președintele Federației „Columna”, Sorin Stan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest acord a fost semnat pentru că organizația pe care o conduce reprezintă salariați ai Ministerului Muncii și pentru ca Legea 329/2009 să se aplice pentru toți aceștia la fel.
Alianța Bugetarilor a decis, joi, să refuze semnarea acordurilor individuale prin care s-ar respecta articolul din Legea privind reducerea cheltuielilor, care prevede scăderea veniturilor bugetarilor cu 15,5 %, anunțând că își rezervă dreptul să organizeze diferite proteste și un miting în Capitală.