Accidentul din Apuseni: Urmărire pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu de către personalul aeronautic



Parchetul ICCJ a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale și pentru infracțiunile de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu, informează Mediafax. Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a anunțat, miercuri, că în continuarea cercetărilor privind catastrofa aviatică din Apuseni, Secția Parchetelor Militare a dispus, în 17 februarie, prin ordonanță, începerea urmăririi penale și pentru infracțiunile de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă (articolul 349 din Codul penal) și de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă (articolul 350 din Codul penal), precum și pentru intracțiunea prevăzută de articolul 98 raportat la articolul 110 din Codul aerian.Potrivit articolului 98 din Codul aerian, încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.Urmărirea penală a fost începută de procurorii militari prin raportare la articolul 110 din același act normativ, care stabilește că, dacă faptele au avut ca urmare decesul uneia sau al mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Referitor la săvârșirea infracțiunilor de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, Codul penal prevede pedepse cuprinse între șase luni și trei ani de închisoare sau amendă.În 11 februarie, procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanță, începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, în cazul accidentului aviatic din 20 ianuarie.



Recomandări