Tragic

Accidentat mortal de un șofer din București



Un bărbat în vârstă de 37 de ani a sfârșit tragic, fiind spulberat de o mașină condusă de un șofer din capitală. Sâmbătă, în jurul orelor 20.30, Marian V., în vârstă de 59 de ani, din București, aflat la volanul unui autoturism marca VW Transporter pe DN 2 E în localitatea Marginea, l-a surprins și accidentat mortal pe Dumitru J., localnic, care descărca lemne dintr-o căruță staționată pe carosabil. Din cercetările efectuate de polițiști imediat după accident s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este bărbatul decedat, căruța acestuia fiind staționată în drum pe timp de noapte, deși nu era echipată cu elemente reflectorizante. În altă ordine de idei, în aceeași zi, în jurul orelor 13.30, s-a produs un alt eveniment rutier provocat de un șofer din afara județului. Ion P., în vârstă de 55 de ani, din municipiul Iași, aflat la volanul unui mașini marca Honda pe o stradă din Fălticeni, nu a respectat semnificația indicatorului de oprire și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Dacia 1310, condus de Cristi I., în vârstă de 37 de ani, localnic. Ca urmare a coliziunii ambele mașini au fost avariate, fără ca șoferii să fie accidentați. Deoarece nu a acordat prioritate de trecere, șoferul din Iași va rămâne fără permis de conducere.



Recomandări

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava
Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava