Tamponare

Accidentat grav în trafic, a condus până acasă cu fractură de tibie



Un motoscuterist care a suferit o fractură de tibie în urma unei coliziuni cu un autoturism a chemat ambulanța abia după aproximativ două ore, după ce, în prealabil, a condus mopedul până acasă.
Potrivit poliției, accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 11:15. Vasile L., în vârstă de 49 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, se afla cu motoscuterul pe strada Calea Bucovinei și, din cauza faptului că nu a păstrat o distanță suficientă în timpul deplasării, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism aflat într-o coloană de autovehicule oprite pentru a acorda prioritate, fără a provoca pagube materiale.
Motoscuteristul și-a continuat deplasarea până la domiciliu, deși suferise o fractură la piciorul stâng.
A sunat la ambulanță abia în jurul orei 13:00, de la domiciliu, la spital fiind diagnosticat cu „fractură de platou tibial extern”, leziune pentru care necesită pentru vindecare un număr de 60 – 90 de zile de îngrijiri medicale.