Accident rutier spectaculos la Rădăuți



Ieri dimineață la Rădăuți, în jurul orelor 07.00., în condițiile unei carosabil acoperit de polei, un autocamion a părăsit șoseaua și s-a oprit în peretele unei case, după ce a doborît un copac și a smuls un stîlp de beton. Din fericire, în urma accidentului nu au existat nici un fel de victime.
Tînărul Vasilică Tihulcă, în vîrstă de 24 de ani, originar din Iași, conducea autocamionul marca Roman, IS-81-GDV, pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuți. Autocamionul era încărcat cu cărămidă și plecase de la Iași cu destinația Măneuți, o localitate situată la aproximativ 8 kilometri de municipiu. În dreptul imobilului cu numărul 108, de pe strada amintită, pe o șosea acoperită de polei, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, după care autovehiculului a părăsit carosabilul, a rupt un copac, apoi un stîlp de beton, după care s-a oprit în peretele unui imobil de pe partea dreaptă a drumului. În urma evenimentului nu a fost rănită nici o persoană, deși cabina cabina camionului a fost avarită grav între zidurile casei și încărcătură, de fapt cărămida încărcată în autovehicul. Totuși, prin ruperea stîlpului de beton, a fost afectată alimentarea cu energie electrică, telefonia fixă și o parte din rețeaua de televiziune prin cablu din zona amintită.