Fostul șef de post al comunei Iacobeni, vreme de 15 ani (1994-2009), Constantin Vrînceanu (47 de ani), a fost trimis în judecată, în cursul zilei de ieri, fiind acuzat că, pe vremea când încă îmbrăca uniforma de polițist, a măsluit un accident rutier, alături de alți doi consăteni de-ai săi, Valentin Volosciuc (35 de ani) și Costel Jitariu (40 de ani), scopul fiind acela de a înșela o firmă de asigurări.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cei trei au fost dați pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Cu mașina distrusă în garaj, după ce s-a izbit într-un parapet de beton
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii decembrie a anului 2008, Valentin Volosciuc, un patron de firmă din Iacobeni, și-a distrus mașina, un Seat Toledo, izbindu-se, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, în parapetul din beton de pe marginea șoselei.
Accidentul, au stabilit procurorii de caz, a avut loc pe DN 17, între Vatra Dornei și Iacobeni, la kilometrul 155+500.
Despre accident a aflat, câteva zile mai târziu, și șeful de post de la Iacobeni, Constantin Vrînceanu, care i-a cerut unuia dintre subordonații săi de la acea vreme, agentul Cornel Parpucea, să verifice informația.
Agentul Parpucea, susțin anchetatorii, a fost contactat de Valentin Volosciuc, care i-a confirmat existența autoturismului avariat și l-a rugat să-l ajute, în sensul de a înregistra un accident rutier în care ar fi fost implicat, pentru a-și putea rezolva problema de daune la societatea de asigurări.
Volosciuc i-a arătat agentului Parpucea și mașina avariată, care se afla în garajul locuinței sale.
Autoturismul era foarte avariat, fiind distruse aproape în totalitate caroseria și componente ale motorului.
Accidentul din decembrie s-a „petrecut” în februarie și a fost mutat de pe DN 17, pe DN 18
Agentul Cornel Parpucea a refuzat să-l ajute pe Valentin Volosciuc să inventeze un accident rutier, pentru a scoate bani de la firma de asigurări, motiv pentru care acesta din urmă nu a mai vrut să-i dea date suplimentare despre evenimentul rutier, susținând că o să vorbească cu șeful de post.
Polițistul a aflat totuși, în zilele următoare, întreaga poveste, cum autoturismul Seat Toledo a fost distrus, la începutul lunii decembrie 2008, de către Valentin Volosciuc, care se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice și a pierdut controlul mașinii, incidentul petrecându-se DN 17, în zona Izvor, la intrarea în Iacobeni.
Cu toate acestea, în documentele completate ulterior de șeful său, Constantin Vrînceanu, mașina lui Volosciuc a fost avariată după un cu totul alt scenariu.
În primul rând, a fost schimbată data, evenimentul rutier petrecându-se la începutul lunii februarie 2009 și nu în noaptea de 7/8 decembrie 2008, data reală a producerii accidentului.
A fost mutat locul accidentului, de pe DN 17, pe ruta Vatra Dornei-Iacobeni, pe DN 18, pe ruta Ciocănești – Iacobeni.
Nu în cele din urmă, pe lângă autoturismul Seat Toledo, condus de Volosciuc, a mai apărut, în documente, un alt autoturism, o Dacie Papuc, la volanul căreia se afla al treilea inculpat, Costel Jitariu, acesta din urmă fiind, conform actelor falsificate, vinovat de producerea accidentului.
Dacia Papuc a fost distrusă la scurtă vreme, la o societate de fier vechi, unde lucra la acea vreme Jitariu.
„Activitatea infracțională a celor trei inculpați a fost determinată de faptul că autoturismul familiei Volosciuc avea doar asigurare obligatorie RCA și, dacă ar fi fost implicat, singur, într-un eveniment de trafic rutier, fără culpa altei persoane, conducătorul de autovehicul nu ar fi beneficiat de despăgubiri”, se arăta, ieri, în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, precizându-se că, pe baza documentelor măsluite, SC Grupama Asigurări, fostă SC Asiban SA, a decontat toate cheltuielile de reparație, în valoare de 20.706 lei.
Șeful de post s-a pensionat pe caz de boală
Din păcate pentru cei trei inculpați, întreaga poveste a ajuns la urechile ofițerilor Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Generale Anticorupție (DGA), care, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au demarat cercetările în acest caz.
Anchetatorii, însoțiți de tehnicieni criminaliști și un expert tehnic auto, s-au deplasat în cele două locații și, se arată în rechizitoriu, au demonstrat falsurile făcute cu complicitatea fostului șef de post de la Iacobeni.
Acesta din urmă, de altfel, s-a și pensionat medical după ce a aflat că e cercetat de ofițerii anticorupție.
Procurorii au cerut instanței de judecată și anularea tuturor înscrierilor false, iar societatea de asigurări prejudiciată s-a constituit parte civilă.