Dosar penal

Accident provocat de un șofer băut, care nu a acordat prioritate



Pe numele bărbatului din Adâncata s-a întocmit un dosar penal
Pe numele bărbatului din Adâncata s-a întocmit un dosar penal

Un bărbat de 32 de ani din comuna Adâncata s-a ales cu un dosar penal, după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a produs un accident la o intersecție de drumuri din comuna Hănțești.
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 20.00, în timp ce bărbatul de 32 de ani se afla la volanul unui autoturism VW Passat și circula pe un drum neclasificat din comuna Hănțești. La un moment dat, în intersecția cu drumul județean 208D, bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului ”Oprire” și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda Octavia, condus pe direcția Adâncata-Hănțești de un tânăr de 25 de ani din municipiul Suceava. În urma coliziunii, șoferul autoturismului Skoda a fost transportat la spital de un echipaj al ambulanței venit la fața locului, pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului autoturismului Skoda și de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 32 de ani care a provocat accidentul. Celor doi le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului din Adâncata a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă
Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă