Sânge pe șosea

Accident mortal, la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni

Un accident mortal de circulație s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 2, la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Accidentul a avut loc în jurul orei 23.30, iar potrivit poliției, un autoturism Audi A6, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, Dorin E., din municipiul Fălticeni, a izbit în plin un bărbat care se deplasa pe jos, pe același sens de mers, pe partea carosabilă, ținând un cal de căpăstru.
Șoferul a declarat că, fiind noapte, l-a văzut în ultima clipă pe bărbatul aflat pe drum, și nu a mai putut evita impactul.
Victima nu a mai avut nici o șansă, decedând la scurt timp.
Joi, la ora când poliția a anunțat accidentul, bărbatul mort în accident nu fusese identificat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea identității victimei”, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.

Recomandări

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat