Marți după-amiază

Accident la intrarea într-o benzinărie din Suceava

Un tânăr a fost rănit într-un accident petrecut chiar în apropierea unei benzinării din municipiul Suceava, după ce un șofer care voia să intre cu mașina în stația peco nu a acordat prioritate unui alt autoturism.
Accidentul s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 15.35, pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, un tânăr în vârstă de 27 de ani, Ionel V., din comuna Ipotești, se afla la volanul unui BMW 525, înmatriculat în Bulgaria, și a efectuat viraj stânga să intre la benzinărie, însă nu s-a asigurat corespunzător, fiind izbit de un Ford Fiesta, condus de un tânăr de 29 de ani, Adrian P., din localitate. Acesta din urmă a fost rănit ușor în urma impactului.
Cei doi șoferi au fost testați cu alcooltestul, însă aparatul polițiștilor a indicat că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava