Trei persoane au murit și două au fost rănite grav în urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1, între localitățile clujene Huedin și Poieni, după ce un autoturism de teren a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autocar, traficul fiind blocat pe ambele sensuri, informează Mediafax.Autocarul implicat în accidentul produs, luni, pe DN 1, între localitățile clujene Huedin și Poieni, și soldat cu trei morți și doi răniți făcea curse în străinătate, dar în momentul impactului nu transporta pasageri, în timp ce în mașina de teren ar fi fost cetățeni străini. Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Adriana Vornicu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că autocarul implicat în accidentul de pe DN 1 (E60) se îndrepta dinspre Oradea spre Cluj-Napoca și era unul care efectua curse de persoane în străinătate, dar nu transporta pasageri în momentul accidentului. „La bord nu se aflau decât doi șoferi. Autocarul a fost avariat în partea din față în urma impactului cu autoturismul de teren, care a intrat pe contrasens și care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Oradea”, a spus Vornicu.Surse din rândul anchetatorilor care investighează cauzele accidentului au declarat, la rândul lor, că autocarul este înmatriculat în județul Suceava, iar autoturismul de teren în județul Bihor.”Se pare că autoturismul de teren era închiriat și avea ca pasageri mai mulți cetățeni străini”, au spus sursele citate.La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier pe DN 1, între Huedin și Poieni, a fost reluat pe un fir, pe care circulă alternativ.Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Adriana Vornicu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că trei persoane au murit și două au fost rănite grav, în urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1 (E 60), între localitățile Huedin și Poieni.”Din primele cercetări rezultă că un autoturism de teren a părăsit banda de circulație într-o curbă periculoasă și a intrat pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar. Toate victimele au fost pasageri ai mașinii de teren, răniții fiind transportați la spital. Circulația rutieră este întreruptă pe ambele sensuri de deplasare, în zona accidentului”, a spus Vornicu.