Accident în care a fost implicat și un microbuz, pe DN1. 11 persoane au fost rănite



Unsprezece persoane au fost rănite, joi dimineață, în urma unui accident produs la ieșirea din Brașov spre localitatea Cristian și în care a fost implicat și un microbuz în care se aflau 12 pasageri, informează Mediafax. În urma impactului, au fost rănite 11 persoane – șoferii celor două mașini și nouă pasageri din microbuz.
Șoferul care a provocat accidentul în urma căruia au fost rănite 11 persoane, la ieșirea din Brașov spre Cristian, este în comă și a fost internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Brașov, ceilalți zece răniți suferind diverse politraumatisme care nu le pun viața în pericol.
Potrivit șefului Unității Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Brașov, dr. Cristina Vecerdi, șoferul autoturismului implicat în accidentul produs pe DN 73, pe Șoseaua Cristinaului, a ajuns în comă la spital, în stare foarte gravă, fiind internat la secția de terapie intensivă.
„Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic foarte severe. Este inconștient, a fost intubat și se află acum la terapie intensivă“, a spus dr. Vecerdi.
Ceilalți zece răniți care au ajuns la spital au suferit diverse traumatisme, care nu le pun viața în pericol.
„Ceilalți zece pacienți nu au leziuni grave care să le pună viața în pericol. Trei dintre ei au traumatisme cranio-cerebrale minore și trebuie să facem investigații amănunțite în cazul lor. În rest, au suferit diverse contuzii, traumatisme la membre sau torace și sunt în investigații”, a mai spus șefa UPU Brașov.
Șoferul autoturismului se afla singur în mașină, iar în microbuz se aflau 12 pasageri, aceștia fiind muncitori la o firmă din Râșnov.
Accidentul a avut loc în jurul orei 8.00, pe DN 73, la ieșirea din Brașov spre Cristian, unde un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism, după ce șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, în condiții de carosabil umed, și a intrat cu mașina pe contrasens, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Liviu Naghi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, a afirmat că unul dint răniți este în stare foarte gravă, suferind un traumatism cranio-cerebral. Celelalte persoane rănite au suferit diverse traumatisme, fracturi și contuzii, fără a le fi pusă în pericol viața, a mai spus reprezentantul ISU.
Toți cei 11 răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Conform surselor citate, echipajele de descarcerare ale ISU au intervenit pentru scoaterea din mașini a celor doi șoferi, care rămăseseră încarcerați.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a precizat că în microbuz se aflau 12 persoane.



Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir
Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir