Un copil în vârstă de 15 ani, ieșit în trafic pe un motoscuter, a provocat un accident rutier în urma căruia el, tânărul care îl însoțea pe vehicul și un pieton au ajuns la spital. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 22.00, pe DN 29, care străbate comuna Dumbrăveni.
Puștiul de 15 ani, localnic, a ieșit în trafic pe un vehicul cu două roți neînregistrat, luând în spate un tânăr de 19 ani, consătean cu el. Fără experiență în condus, puștiul a scăpat mopedul de sub control și l-a lovit pe Mihai B., în vârstă de 23 de ani, și el din comuna Dumbrăveni, care circula pe jos, în aceeași direcție de mers cu motoscuterul.
Urmare a impactului, tânărul care a provocat accidentul s-a ales cu mai multe traumatisme și plăgi profunde la cap, urmând a avea nevoie de cel puțin 30 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.
Și ceilalți doi tineri implicați în accident au suferit răni la cap, mai superficiale însă. Nici unul dintre cei doi pasageri de pe vehiculul cu două roți nu purta căscă de protecție. Din cauza rănilor, tinerii nu au putut fi verificați pe loc în vederea stabilirii alcoolemiei, însă la spital li s-au recoltat probe biologice.
La 15 ani, tânărul nu ar fi avut voie, conform legislației rutiere, să conducă un motoscuter, vârsta minimă pentru conducerea unui astfel de vehicul fiind de 16 ani, după absolvirea unui curs de legislație rutieră.





