Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc miercuri noapte, pe raza comunei Zvoriștea
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Doi tineri de 23 și 16 ani, din același autoturism, au fost răniți, unul dintre ei fiind găsit încarcerat.
Victima încarcerată a fost extrasă de pompierii militari și predată cadrelor medicale și paramedicale.
Ambele victime, conștiente si cooperante, au primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgente Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Alte trei persoane, care se aflau în celelalte autoturisme implicate în evenimentul rutier, au fost monitorizate medical, dar au refuzat transportul la spital.







