Oboseală

Accident cu patru victime, după ce șoferul unui autoturism a ațipit la volan

Două femei și doi copii, pasageri într-un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, au ajuns la spital după ce șoferul a ațipit la volan și a intrat cu mașina într-un podeț de pe marginea drumului. Aceasta este concluzia la care au ajuns polițiștii care au făcut cercetări în cazul acestui accident, petrecut marți dimineață, în jurul orei 06.00.
Cercetările au arătat că Mircea B., din municipiul Reșița, se afla în acea dimineață la volanul autoturismului marca VW Golf, pe DN 2E, și circula prin comuna Cornu Luncii, dinspre Gura Humorului spre Fălticeni. La un moment dat, din cauza oboselii, bărbatul a adormit la volan, mașina a părăsit șoseaua și a intrat într-un podeț aflat la marginea drumului.
În urma impactului puternic, cei patru pasageri aflați în autoturism, două femei și doi copii, au ajuns la spital. O femeie de 27 de ani, pasageră pe scaunul din față, a fost diagnosticată cu contuzie facială, o femeie de 48 de ani a suferit o fractură de metatarsiene mâna dreaptă, iar cei doi copii, de 9 și 11 ani, au suferit contuzii de gambă dreaptă și abdominale. Cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea a patru infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod