Accident cu patru răniți, pe DN 17, în pădurea de la Ilișești



Autoturismul care s-a lovit de autocarul de pe contrasens
Autoturismul care s-a lovit de autocarul de pe contrasens

Patru oameni, membri ai aceleiași familii, au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava, duminică, în jurul orei 15.00, după un accident rutier petrecut pe DN 17, în pădurea de la Ilișești, în apropiere de intersecția cu Ciprian Porumbescu. O femeie, cei doi copii și tatăl acesteia, se deplasau cu un autoturism Ford, pe direcția dinspre Câmpulung Moldovenesc spre Suceava. În împrejurări ce urmează a fi stabilite de polițiști, femeia de la volanul autoturismului a pierdut controlul asupra volanului. Mașina s-a rotit pe carosabil și s-a ciocnit de un autocar al TASA, care circula regulamentar dinspre Suceava. Cei patru oameni din autoturism erau stabili și conștienți, fiind preluați de ambulanțe și duși la spital, pentru investigații suplimentare. Prima parte a zilei de duminică demonstrează încă o dată că imediat ce apar condiții de deplasare mai dificile, cu carosabil umed, se înregistrează și accidentele rutiere.




Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava