Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut duminică seara, pe DN 2E, în comuna Poieni Solca.
La ora 19.20, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă, un tânăr de 20 de ani, din comuna Horodnic de Sus, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina sa a pătruns pe contrasens și a acroșat autoturismul condus regulamentar de o femeie de 39 de ani, din orașul Gura Humorului.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 20 de ani și a patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 67 de ani, toate din orașul Frasin, pasagere în celălalt autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.






