Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava nu renunță nici în această săptămână la decizia de limitare a accesului vizitatorilor în spitale. Ieri, directorul executiv al instituției, dr. Odette Nicolae, a declarat că numărul afecțiunilor respiratorii de sezon este în continuare destul de mare, motiv pentru care decizia de restricționare a circulației în spitale rămâne valabilă.
Potrivit medicului, în săptămâna 7 – 13 aprilie, pe teritoriul județului s-au înregistrat 1.444 cazuri de infecții acute de căi respiratorii superioare, 634 cazuri de pneumopatii acute și un caz clinic compatibil cu gripa.
Comparativ cu săptămâna precedentă, s-a remarcat o scădere a numărului total de îmbolnăviri prin infecții acute de căi respiratorii superioare, însă cu o creștere la grupele de vârstă 5 – 14 și 15 – 64 ani. O scădere s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul total de îmbolnăviri prin pneumopatii acute, dar în paralel cu o creștere la grupele de vârstă 0 – 4 și 15 – 64 ani.
De la începerea monitorizării de către ASP, în urmă cu 29 de săptămâni, a afecțiunilor respiratorii de sezon, 36 de suceveni au fost diagnosticați prin analize de laborator cu gripă.