Ia A(l)titudine

„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură

Academia de Munte a ajuns la cea de-a opta ediție

Marti, 20 noiembrie 2018, începând cu ora 18.00, în incinta magazinului Decathlon Suceava, va fi dat startul celui de-al optulea sezon al „Academiei de Munte”.
Acesta se va desfășura pe o perioadă de aproximativ șase luni, în cadrul proiectului “Ia A(l)titudine”, iar participanții au șansa de a-și completa cunoștințele de alpinism clasic și hibernal, schi de tură, rafting, canyoning, speologie, supraviețuire, tehnici de prim ajutor și altele.
„Academia de Munte este o școală educativă la care se poate înscrie orice persoană care iubește natura, considerându-se că toți cursanții au un nivel zero de pregătire, indiferent de experiența montană acumulată anterior. Membrii asociației și colaboratorii acesteia vor susține în regim de voluntariat cursuri teoretice și workshop-uri de inițiere în tainele activităților outdoor”, au precizat organizatorii.
O dată pe lună are loc o aplicație, adică expediție pe munte de două zile (de regulă în weekend) pentru a pune în practică cunoștințele teoretice acumulate la cursuri.
Detalii pe bucovinaguides.ro/cursuri/ sau pe pagina de Facebook a Academiei.

„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
„Academia de Munte” reîncepe de marți, pentru iubitorii de natură
Academia de Munte a ajuns la cea de-a opta ediție
Academia de Munte a ajuns la cea de-a opta ediție

Recomandări

Vizită a rectorului USV, Mihai Dimian, la Universitatea din Cernăuți, în scopul consolidării legăturilor academice dintre instituții

Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți

Știință, educație și viitor: Facultatea de Medicină și Științe Biologice, în dialog cu elevii liceului din Liteni

Cinci rugbiști și antrenorul Andrei Varvaroi de la CSȘ Gura Humorului pleacă astăzi într-un stagiu de două săptămâni la una din cele mai puternice academii din lume, în Noua Zeelandă