Celebra formație AC/DC concertează în România, pe 16 mai 2010, în Piața Constituției din București, informează site-ul oficial al trupei.
De asemenea, concertul a fost anunțat ieri, într-o conferință de presă, și de promoterul Marcel Avram, organizator al concertului alături de D&D East Entertainment.
„Suntem mândri să anunță că pe 16 mai una dintre cele mai puternice trupe rock din lume, AC/DC, va veni în București. În ultimii doi ani au concertat în toată lumea și ultimul segment din turneul lor (…) va fi Europa”, a declarat Marcel Avram, precizând că primul show va fi pe 14 mai, la Sofia, și următorul la București, pe 16 mai. „AC/DC vor cânta pe 16 mai, într-o duminică, în Piața Constituției”, a mai spus el.
La concert sunt așteptați în jur de 70.000 de oameni. „Trupa va veni cu propria scenă, propria producție”, a completat Avram, care a spus că trupa va aduce pentru show-ul de deschidere și unul sau doi invitați speciali.
Biletele vor fi exclusiv distribuite prin Eventim, începând de miercuri dimineață.
„Mâine la ora 09.00 se vor pune în vânzare biletele pentru AC/DC în întreaga rețea Eventim”, a declarat Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing. Acestea vor avea prețurile de 120 lei, 250 lei și 450 lei (VIP) și vor fi disponibile în magazinele Vodafone, librăriile Cărturești și librăriile Humanitas, în peste 400 de locuri din țară. „Acesta este un preț net, la care se vor adăuga alte taxe care vor fi afișate în mod explicit pe bilete, estimate în acest moment de noi la 6%”, a completat Vasiloiu.
AC/DC este o formație de hard rock înființată în Sydney, Australia, în 1973 de către frații Angus și Malcolm Young. În prezent, trupa este formată din Angus Young – chitară solo, Malcolm Young – chitară ritmică, Brian Johnson – voce, Cliff Williams – bas, Phil Rudd – baterie. Concertul pe care AC/DC îl va susține în România face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, „Black Ice”, lansat în 2008.