Abuzul de alcool în adolescență, influențat de mediul social



Rezultatele unui studiu recent arată că elementele prezente în cele patru medii în care se învârt tinerii din ziua de azi contribuie decisiv la abuzul de alcool al adolescenților. Aceste medii care influențează comportamentul tinerilor sunt familia, grupul de prieteni, școala și cartierul.
Studiul sugerează faptul că orice risc ce apare în una dintre „zone” poate fi crescut sau, dimpotrivă, scăzut de atributele altui mediu.
Cercetările și experimentele făcute anterior se concentraseră pe legăturile pe care fiecare individ le are cu familia și cu prietenii. S-a ajuns la concluzia că este foarte important să fie examinate și legăturile existente între toate mediile sociale în care respectiva persoană trăiește.
În timpul studiului, oamenii de știință au analizat informațiile referitoare la 6.544 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, înscriși la trei școli din statul Carolina de Nord. Subiecții au fost monitorizați de cinci ori, o dată la șase luni. Tinerii din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a au fost primii monitorizați, iar cei din clasele a IX-a și a X-a au fost analizați la sfârșitul studiului. S-a constatat că elementele prezente în toate cele patru medii de viață jucau un rol important în decizia tinerilor de a abuza sau nu de alcool. Cercetătorii au descoperit și că adolescenții au predispoziția de a abuza de alcool dacă sunt martori la consumul de alcool al persoanelor din jurul lor, din oricare mediu social dintre cele patru.
În afară de această „componentă”, celelalte caracteristici ale acestor medii au tendința de a spori sau de a reduce riscul de abuz de alcool.
De exemplu, riscul ca adolescenții să fie influențați de colegi să consume alcool scade în momentul în care părinții își supraveghează strict copiii. În schimb, riscul de a consuma alcool din cauza influenței colegilor este mai mare când în familie există un conflict sau când mai mulți membri ai familiei sunt consumatori de alcool.
„Abuzul de alcool în rândul adolescenților este un comportament condiționat de mediul social. Studiul nostru nu face decât să confirme faptul că ei sunt foarte bine ancorați în acest mediu social format din familie, prieteni, colegi de școală și vecini și că toți aceștia sunt factori importanți pentru dezvoltarea tinerilor”, a explicat autoarea studiului, Susan T. Ennett, profesoară în cadrul Universității din Carolina de Nord.