Reuniune

Absolvent al promoției 1942, la aniversarea Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Conf. Dr. Ing. Șerban Dragoș-Radu, „seniorul colegiului”
Conf. Dr. Ing. Șerban Dragoș-Radu, „seniorul colegiului”

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava este în haină de sărbătoare și zilele acestea aniversează 150 de ani de la înființarea instituției de învățământ.
Cel mai „vechi” absolvent prezent la deschiderea oficială de ieri a Zilelor Colegiului a terminat studiile Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava în anul 1942, adică acum 68 de ani. Conferențiarul doctor inginer Șerban Dragoș-Radu este, așa cum l-a prezentat Dan Popescu, directorul Colegiului „Ștefan cel Mare”, „senior al colegiului, cel mai vârstnic participat la aceste evenimente”.
Profesorul universitar are 88 de ani și după ce a terminat liceul a urmat studiile universitare și apoi a predat la Universitatea Politehnică din Iași. Și tatăl profesorului universitar a absolvit liceul tot la „Ștefan cel Mare”, promoția 1915.
La deschiderea serbărilor aniversare de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a mai participat un absolvent „cu vechime”, preotul Dragoș Păduraru. Acesta a absolvit cursurile liceale acum 62 de ani, în promoția 1947-1948. După liceu, a plecat la Seminarul teologic din Cluj, iar apoi, timp de 37 de ani, a fost preot la Câmpulung Moldovenesc și 11 ani la Voroneț, unde a fost ghid la mănăstire.
„Am plecat, la acea vreme, singurul din Bucovina, la Seminarul Teologic din Cluj. Educația primită la acest liceu m-a ajutat foarte mult. Am fost ghid la Voroneț, am primit mulți turiști, printre care și președinți de stat și am putut să vorbesc cu fiecare în limba lui, fiindcă am învățat aici”, a spus preotul Dragoș Păduraru.
Din promoția de absolvenți care au terminat liceul odată cu preotul Păduraru, doar trei persoane mai trăiesc, iar la sărbătoarea de ieri a venit doar preotul.
Pentru că mulți dintre dascălii și absolvenții liceului au trecut în neființă, în memoria lor s-a păstrat un moment de reculegere.

Preotul Dragoș Păduraru a absolvit cursurile liceale acum 62 de ani
Preotul Dragoș Păduraru a absolvit cursurile liceale acum 62 de ani
Primarul Ion Lungu oferindu i directorului Dan Popescu Diploma de Excelenta in Educatie
Primarul Ion Lungu oferindu i directorului Dan Popescu Diploma de Excelenta in Educatie
Medalie din aur pentru Colegiul Stefan cel Mare din partea Universitatii Stefan cel Mare
Medalie din aur pentru Colegiul Stefan cel Mare din partea Universitatii Stefan cel Mare
Conf. Dr. Ing. Șerban Dragoș-Radu, „seniorul colegiului”
Conf. Dr. Ing. Șerban Dragoș-Radu, „seniorul colegiului”

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale