În parcare

A vrut să plece la serviciu, dar și-a găsit mașina fără roți

Un bărbat din municipiul Suceava a reclamat la poliție că și-a găsit mașina, joi dimineață, când voia să plece la serviciu, cu două roți lipsă.
Păgubitul, Aurel A., în vârstă de 58 de ani, le-a spus polițiștilor că și-a lăsat mașina în parcarea din fața blocului, miercuri, în jurul orei 18.00, iar a doua zi a coborât să meargă la serviciu.
A observat, însă, că de la autoturism lipsesc roțile de pe partea stânga față și spate.
Alți doi suceveni, tată și fiu, au reclamat tot joi dimineață la poliție că și-au găsit mașinile, într-o parcare din cartierul George Enescu, cu toate anvelopele tăiate.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, respectiv distrugere, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava