Fotbal Club Cetatea

A venit Șomotecan, nu și Bândar

În cantonamentul Cetății de la Câmpulung Moldovenesc a ajuns ieri și Aurelian Șomotecan, un mijlocaș de 29 de ani, care în ultimul sezon a evoluat în Seria a III-a a Diviziei B pentru formația Industria Sârmei Câmpia Turzii. Alături de Sorin Mocanu, venit de la Ceahlăul Piatra Neamț, și Vasile Dicher, sosit tot de la Câmpia Turzii, Șomotecan este a treia noutate de marcă a lotului pregătit de Ioan Radu. De altfel, primii doi au fost deja utilizați în partida amicală susținută miercuri la Târgu Neamț în compania Ceahlăului, și nu au lăsat deloc o impresie proastă. Din păcate alți trei fotbaliști doriți la Suceava de conducerea clubului au șanse tot mai mici să îmbrace tricoul galben-albastru al Cetății. Astfel, după ce și-a exprimat dorința de a evolua pe Areni, Cristian Bândar s-a lovit de refuzul oficialilor de la CS Otopeni, care au anunțat că nu intenționează să se despartă de jucător, în timp ce Vasile Boroncoi și Ștefan Tobă nu au mai dat nici un semn de viață, fiind practic de negăsit. Așa stând lucrurile, conducerea clubului a început să testeze în aceste zile și alte piste, fiind deja contactat atacantul Ceahlăului, Adrian Petrache. „Sper să reușim să mai aducem 2-3 de jucători, însă este foarte greu în condițiile în care din cauza lipsei banilor suntem obligați să umblăm după fotbaliști liberi de contract. O altă problemă care îmi dă bătăi de cap este cea a juniorului din teren. Dacă anul trecut acest aspect a trecut oarecum neobservat datorită prestațiilor constant bune ale lui Marius Onciu, în prezent nu mai dispunem în lot de nici un junior care să se ridice la aceeași valoare”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Ioan Radu.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani