A trecut la cele veșnice Aurelia Oanea, fostă învățătoare la Școala Nr. 3 Suceava

Aurelia Oanea, cu o clasa de elevi, in anii 70

S-a stins din viață, la venerabila vârstă de 94 ani, Aurelia Oanea, fostă învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.
A rămas în amintirea colegilor și a elevilor ca un om devotat școlii și profesiei, un profesionist care și-a dedicat viața activității sale profesionale. A fost foarte atașată de catedră, de elevi, de educația și formarea acestora.
A fost căsătorită și a avut un băiat, Călin Oanea, atât soțul, cât și fiul, fiind decedați.
Călin Oanea a fost profesor de matematică și primul director al Colegiului de Informatică „Spiru Haret”, acesta decedând în februarie 2019.
Învățătoarea este depusă la Cimitirul Pacea vechi, înmormântarea fiind programată pentru sâmbătă, 8 februarie 2025, de la ora 12.00.
„Daca suntem oameni adevărați, e și meritul doamnei învățătoare Oanea Aurelia!”, a menționat Cristi Macovei, fost elev.

Recomandări

Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

Între cerneală și istorie: „Povestea scrierii” trăită de elevii din Liteni la Muzeul de Istorie Suceava