Un bărbat care a provocat un accident, trecând cu roata mașinii peste piciorul unei fetițe, a plecat de la fața locului, fiind depistat de polițiști după imaginile surprinse de camerele de luat vederi.
Accidentul s-a petrecut joi la prânz, în jurul orei 13.30, în parcarea Kaufland de pe strada Universității, fiind semnalat polițiștilor prin intermediul unui apel la 112. La fața locului a fost identificată o fetiță de 12 ani, din comuna Ostra, care a declarat că a fost călcată pe picior de un autoturism al cărui conducător a plecat de la locul faptei. Minora a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, pentru îngrijiri și investigații medicale. Polițiștii au efectuat verificări în
zonă și au fost vizualizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, stabilindu-se marca și caracteristicile autoturismului căutat. Verificând baza de date a poliției, s-a stabilit că proprietarul mașinii este un bărbat de 32 de ani din municipiul Suceava, care în jurul orei amintite conducea un autoturism Alfa Romeo în parcare și a acroșat-o pe fetița de 12 ani care se deplasa în calitate de pieton în incinta parcării. Aceasta se deplasa paralel cu autovehiculul și în aceeași direcție, pe marginea aleii pe care circula autoturismul implicat în accident. Minora a fost acroșată cu partea din dreapta față a autovehiculului, în zona colțului din dreapta a barei de protecție față și a roții din dreapta față, fiind lovită din spate. În urma accidentului rutier fetița a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie glezna stângă, contuzie antepicior stâng”.
Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior acestuia i s-au prelevat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.





