A trăi în ascultare înseamnă să vă faceți inima mai sensibilă la orice schimbare duhovnicească din viața voastră.
Puțin contează dacă părerea părintelui nostru duhovnic este imperfectă. În măsura în care sînt împlinite poruncile în ascultare și credința în Hristos, Dumnezeu va îndrepta faptele noastre.
Ceea ce părea fals se va adeveri. În schimb, ceea ce părea desăvârșit după judecata noastră, nu va fi, adesea, decât reflexul voinței noastre păcătoase, și Dumnezeu nu va mai fi cu noi.
Calea cea mai simplă este să ascultăm și nu să poruncim. Este războiul cel mai cumplit împotriva patimilor.
Pentru a înțelege taina mântuirii în Hristos trebuie să mergem pe calea ascultării. Și să o facem cu multă atenție. În măsura în care concepția sa este dreaptă, omul poate avea o inspirație foarte înaltă făcând lucrul cel mai simplu, cum ar fi, de exemplu, la bucătărie. În schimb, fără ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, se poate pierde.
Purtăm în noi păcatul originar, acest venin al primei ispitiri a lui Adam în rai: Veți fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de păcat.
Totul depinde de relația noastră cu Dumnezeu. Dacă avem încredere în purtarea Sa de grijă, vom avea curajul să împlinim cuvântul părintelui nostru duhovnic. Logica proprie vieții de fiecare zi și rațiunii noastre nu este suficientă. Dumnezeu îl părăsește pe acela care are prea multă încredere în propria sa inteligență. Puțin contează dacă spune cineva un cuvânt împotriva noastră, dacă un sfat este împotriva bunului-simț; dacă suntem gata să ne urmăm duhovnicul și dacă avem încredere în el, Dumnezeu sfârșește întotdeauna prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realitățile cele mai serioase pe drumul mântuirii.




