„A te naște de sus înseamnă a te naște din Hristos, prin Botez” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Pericopa evanghelică citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii redă un fragment din convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 13-17), „fruntaș al iudeilor” (Ioan 3, 1) și membru al Sanhedrinului, care oscila între a crede și a nu crede în dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Înclina să creadă, văzând minunile pe care le săvârșea Iisus, și, în egală măsură, înclina să nu creadă – sau mai degrabă să nu arate această convingere – că El este Mesia cel așteptat de poporul lui Israel, ca nu cumva să fie excomunicat din sinagogă, respectiv din dregătoria sa; lucrul acesta se va întâmpla mai târziu, după convertirea sa la Creștinism, când, alungat din Ierusalim, va fi ocrotit până la sfârșitul vieții de ruda sa, învățatul Gamaliel, mentorul Sfântului Apostol Pavel.
Măcinat de teama de a nu fi văzut de ceilalți membri ai Sanhedrinului, dar și de conaționalii săi, Nicodim s-a dus noaptea la Iisus, pentru a da glas câtorva din frământările sale sufletești: „Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3, 2). Nicodim, spre deosebire de celelalte căpetenii ale iudeilor, nu-și ascunde credința că Iisus este trimis de Dumnezeu; nu putea să înțeleagă totuși cum ar putea să-L considere Fiul lui Dumnezeu.
Vedem aici o luptă între rațiune și credință, dar și între așteptare și împlinire. Părintele Dumitru Stăniloae, referindu-se la acest conflict interior, spune că Nicodim nu înțelegea pe deplin centralitatea Domnului Hristos în Sfânta Scriptură.
De aceea, Mântuitorul Hristos, pentru a-l face să înțeleagă, subliniază pedagogic un prim aspect esențial – credința, care nu constă doar în a te minuna de faptele cuiva, ci are nevoie de o naștere de sus, de la Duhul Sfânt (Ioan 3, 31). În acest sens, Iisus afirmă: „De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 3). Așadar, ca să te umpli cu harul lui Dumnezeu, trebuie să te naști mai întâi din Dumnezeu în Duhul Sfânt. Or, a te naște de sus înseamnă a te naște din Hristos, Cel Care Însuși S-a prezentat pe Sine: „Eu sunt din cele de sus.” (Ioan 8, 23).
Din păcate, Nicodim, întocmai conaționalilor săi, nu înțelegea cum stau lucrurile legate de nașterea de sus − de nașterea spirituală − și de aceea, neîntârziat, L-a întrebat pe Iisus: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” (Ioan 3, 4). În acest „de sus” revelat de Mântuitorul, el vede doar ieșirea pentru a doua oară din sânul matern, fiind neputincios să sesizeze sensul spiritual; rămâne ancorat în literă.
Văzând îngustimea înțelegerii lui, Iisus i-a revelat taina nașterii din nou: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 5). Dacă anterior vorbește de „vedere”, acum Iisus condiționează intrarea în Împărăția cerurilor de nașterea „din apă și din Duh”, ca prefigurare a Tainei Botezului. Nu este vorba de o altă viață, naturală, deci nici personală nouă, ci de o renaștere „din apă” și „din Duh”.
Duhul Sfânt nu se manifestă în viața noastră împotriva sau în lipsa materiei, ci prinmijlocirea materiei. Cel care se naște din trup este supus coruperii și morții, adică este trupesc, pe când cel „ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 6), pentru că Duhul face trupul viu în mod real, pregătindu-l pentru Împărăția cerurilor.
Iată de ce, după aceasta, Domnul îi amintește: „Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.” (Ioan 3, 13). Indirect, Hristos i-a spus − ca și celorlalți învățați − că este Dumnezeu; pentru că numai Dumnezeu poate fi pretutindeni, în cer și pe pământ. Mai mult, El îi combate pe văzătorii care pretindeau că știu și ceea ce este în cer, întărind că numai cel care a fost în cer poate da mărturie. Prin întruparea Sa, S-a coborât din cer, prin Înălțarea Sa, S-a suit la cer, dar niciodată nu S-a despărțit de Tatăl și de Duhul, fiind pururea împreună cu Ei în cer și pretutindeni.
Și ca să-l încredințeze pe Nicodim că este Dumnezeu și om, precum și de scopul Întrupării Sale, i-a adus în atenție episodul din pustiul Edomului, consemnat în cartea Numerii (21, 9): „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3, 14-15). Textul de la Numerii 21, 9 mai precizează că oricine dintre evreii mușcați de șerpii veninoși, cu care fuseseră pedepsiți pentru cârtire, căuta la șarpele turnat de aramă, se vindeca.
Șarpele de aramă, la autorii creștini, este considerat o prefigurare a lui Hristos înălțat pe Crucea mântuirii (Ioan 3, 14). Asta înseamnă că nu poți scăpa de mușcătura păcatului fără să privești la Crucea lui Hristos și fără să crezi în El. Nu poți obține nemurirea fără să crezi în Dumnezeu, după cum citim în Evanghelia Sfântului Ioan: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan3, 16); viață iruptă din împărtășirea harului vieții veșnice.
După această convorbire cu Nicodim, Iisus S-a retras cu ucenicii Lui în pământul Iudeii și stătea acolo și boteza. Acest fapt este fără îndoială o referire la Biserica Sa; în Biserica Sa, Iisus Hristos este prezent în mijlocul ucenicilor Săi, respectiv al diaconilor, preoților și arhiereilor, al credincioșilor și credincioaselor, umplându-i de lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt pe toți cei care primesc Botezul. Nu ezitați să vă numărați printre ei!