Minte tulbure

A sunat de mai multe ori la 112 pentru a reclama o agresiune și a fost internat la Psihiatrie

Un individ din comuna Șcheia care și-a băut mințile în noaptea de sâmbătă spre duminică a sfârșit prin a fi amendat, iar ulterior a fost internat și la Secția de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean Suceava. Primul apel la 112 a venit din partea bărbatului în jurul orei 4.50.
Acesta a reclamat că a fost lovit de cumnatul său. Chestionați pe marginea acestui subiect, atât sora, cât și cumnatul au negat totul și au spus că la un moment dat reclamagiul a început să lovească o boxă, motiv pentru care i-au cerut să plece la propria casă. Polițiștii le-au cerut să își rezolve problemele pe cale pașnică, după care au părăsit zona.
La scurt timp, serviciul unic de urgențe a fost apelat de mai multe ori de aceeași persoană. Polițiștii au revenit în zonă, numai că apelantul a devenit agresiv verbal. Ca urmare, a fost ridicat și dus la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, iar mai apoi a fost transferat la Psihiatrie. Pentru apelarea abuzivă a serviciului unic de urgență, individul agitat a fost și amendat serios.

Recomandări

O femeie care se afla în zona de agrement a Sucevei a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se plimbă dezbrăcat

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid