Cinstind memoria maestrului coregraf Friedrich Șvarț

A renăscut Ansamblul de cântece și dansuri „Ciobănașul”

Octavian Şvarţ, directorul Ansamblului de cântece şi dansuri
Octavian Şvarţ, directorul Ansamblului de cântece şi dansuri

Ansamblul de cântece și dansuri „Ciobănașul”, care-a luat ființă în anul 1970 în cadrul Cooperației Meșteșugărești din Suceava (avându-i ca membri fondatori pe unul dintre părinții coregrafilor suceveni, care-a format numeroase generații de dansatori cu care-a obținut rezultate remarcabile la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, maestrul coregraf Friedrich Șvarț, și pe dirijorul Marin Constantin Gheorghe), care a dăinuit până la sfârșitul anilor ’80, a renăscut în acest an sub egida unei societăți comerciale private (Arco-Var Company SRL). În memoria regretatului maestru coregraf Friedrich Șvarț (un „bucovinean sadea”, cum spunea el când îi cerea cineva, curios de sonoritatea și grafia numelui său, să se definească etnic) unul dintre feciori, Octavian Șvarț, care-a ucenicit sub îndrumarea tatălui său, a pus din nou pe picioare ansamblul, păstrându-i numele și avându-l alături pe același Marin Constantin Gheorghe, colegul de odinioară al tatălui său. Primul pas în amintirea numelui celui care va rămâne în memoria urbei și ca cel din urmă pălărier sucevean (care-mi povestea cum în vremea tinereții sale, pălăria, ca accesoriu vestimentar, era purtată de toate clasele și păturile sociale și rememora clipe de la balurile organizate de breslele de meseriași ai târgului, la care nu venea nimeni fără costum și cravată, iar dansatorii nu erau primiți pe parchetul lustruit al sălii de dans dacă aveau pantofi cu blacheuri), care cu numai câteva luni înainte de trecerea lui în lumea de dincolo îmi spunea că lucrează la o istorie a coregrafiei românești și-mi arăta hâtru versurile scrise ca motto („Haru-i de la Dumnezeu / Dar să vreau să fac și eu / Că degeab’ ai har cu carul / Dacă te mână cu parul. / Iară eu har am avut / Și l-am dat cât am putut / Dar acum te las pe tine / Ca să faci poate mai bine!”), versuri care cu siguranță l-au stârnit și pe Octavian, a fost făcut în luna august a anului trecut, când pe Rarău s-a organizat prima ediție a Festivalului „Friedrich Șvarț” la care trofeul care poartă numele maestrului a fost înmânat de feciorul „pălărierului dansator” unei formații din Botoșana. Anul acesta, în februarie, Ansamblul de cântece și dansuri „Ciobănașul” a renăscut, totalizând un număr de 28 de membri (orchestră – avându-l ca dirijor pe Marin Constantin Gheorghe, soliști instrumentali, grup vocal, 6-8 perechi de dansatori – coordonați de un discipol de-al maestrului Șvarț, asistentul coregraf Ion Nemțoi) iar la data de 18 mai erau deja invitați la Etno TV. Octavian Șvarț, directorul ansamblului, spune că poate susține oricând un spectacol de cca. 2 ore. Soliștii instrumentiști (Dan Dura – nai, Vasile Bădiliță – tilincă, fluier, ocarină, Cristian Milici – vioară, Lili Burcea – țambal, Constantin Bogdan – clarinet, Severin Lucaci – tropetă) și cei vocali (Lenuța Rusu, Gabriela Crăciunescu, Angelica Flutur, Rodica Oleniuc, Ramona Rotaru) și perechile de dansatori, care au în repertoriu melodii și jocuri de pe tot cuprinsul țării (Moldova, Maramureș, Ardeal, Banat, Oltenia) vor participa în luna iulie la Rădăuți, la ediția din acest an a Festivalului de folclor „Arcanul”. Cât privește planurile de viitor, acestea se vor contura treptat de-acum încolo, existând perspective de participare la concursurile și festivalurile naționale și internaționale. Revin la final la motto-ul caligrafiat de maestrul Friedrich Șvarț pe pagina de gardă a manuscrisului său privind istoria coregrafiei românești: „Iară eu har am avut / Și l-am dat cât am putut / Dar acum te las pe tine / Ca să faci poate mai bine!”. Să faci tot ce poți, Octavian, întru cinstirea numelui tatălui tău!

Recomandări

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

Evenimentul „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a adunat comunitatea în jurul Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu

A IV-a ediție a seriei de conferințe-concert „Istorie și Muzică” se deschide, pe 1 octombrie, la Rădăuți

Profesorul Mihai Cotos a plecat de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, unde era dirijor, „din motive personale și profesionale”. Noul dirijor este prof. Bogdan Cotruț